FOTO** Unirea a plecat în Scoția

Campioana României a decolat astăzi spre Scoția, unde va efectua în perioada 13-24 iulie, cel de-al doilea amical de pregătire al verii.
FOTO** Unirea a plecat în Scoția

Campioana României a decolat astăzi spre Scoția, unde va efectua în perioada 13-24 iulie, cel de-al doilea amical de pregătire al verii. Dan Petrescu a deplasat pentru cantonamentuzl britanic 22 de jucători, printre care Sorin Paraschiv și Dănuț Munteanu, care vor semna cu ialomițenii la revenirea în țară. Din delegație n-a făcut parte slovenul Boris Mijatovic, la serviciile căruia Unirea Urziceni a renunțat.

"Sper să fie un cantonament foarte bun dar mai ales să nu mai venim cu accidentați, ca anul trecut. Aștept întăririle acolo, este vorba despre 3-4 jucători experimentați, de preferință români. Cel mai important este că toți jucătorii care au ieșit campioni cu Unirea au semnat prelungirea contractelor, unora fiindu-le mărite chiar contractele. Îl doresc pe Măldărășanu dar, am auzit că Brașovul nu-l lasă. Varga și Bălan sunt din păcate prea scumpi pentru noi", a  declarat Dan Petrescu înainte de îmbarcare.

Ialomițenii vor ajunge în Scoția la miezul nopții, urmând să facă mai întâi o escală la Amsterdam. Campioana va juca 4 amicale în cele 11 zile de cantonament, după următorul program:

15 iulie: Ayr United (liga a 2-a Scoția);
18 iulie Celtic Glasgow (liga 1 Scotia);
20 iulie Glasgow Rangers (campioana Scoției)
22 iulie (Plymouth – liga a doua Anglia).

 
Jucătorii care au făcut deplasarea în cantonamentul din Scoția:

Portari: Giedrus Arlauskis, Daniel Tudor, Cătalin Grigore;

Fundasi: Epaminonda Nicu, George Galamaz, Ersin Mehmedovic, Valeriu Bordeanu, Bruno Fernandes, Dan Matei, Dănuț Munteanu.

Mijlocași: Dinu Todoran, Pablo Brandan, Sorin Frunză, Răzvan Pădurețu, Ricardo Gomez, Iulian Apostol, Sorin Paraschiv.

Atacanți: Raul Rusescu, Cristian Dănălache, Marius Bilașco, Daniel Stan, Marius Onofraș;
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]