Acasa » Alte Sporturi » Atletism » Se poartă GAY** în 2009

Se poartă GAY** în 2009

Americanul Tyson Gay (26 de ani) vrea să dea radarul peste cap! La Roma, în etapa a treia a Golden League, adversarii de la 100 m s-au uitat cu binoclul după dublul campion mondial, care s-a impus cu 9,77, la mare distanță de Asafa Powell, 9,88! Performanța înregistrată chiar în prima „liniuță" a anului deține semnificații multiple: al treilea timp din istorie, cel mai bun rezultat mondial al sezonului, egalarea recordului Statelor Unite deținut tot de el, dar simbolizează provocarea destinată recordmenului mondial Usain Bolt, jamaicanul care a preferat în acest sezon doar block-starturile specialității duble: 200 m. „Mă simt bine și simt că progresez, nu e un mesaj pentru Usain pentru că n-am alergat 9,69. Dar îl anunț că mă pregătesc asiduu", a spus Tyson, după cursă, americanul care a blocat în trecut cronometrele, cu vânt favorabil însă, și la 9,72 sau 9,75! Cert e Roma a reprezentat doar o avnpremieră, cu doar o lună înaintea C
Se poartă GAY** în 2009

Americanul Tyson Gay (26 de ani) vrea să dea radarul peste cap! La Roma, în etapa a treia a Golden League, adversarii de la 100 m s-au uitat cu binoclul după dublul campion mondial, care s-a impus cu 9,77, la mare distanță de Asafa Powell, 9,88!

Performanța înregistrată chiar în prima „liniuță” a anului deține semnificații multiple: al treilea timp din istorie, cel mai bun rezultat mondial al sezonului, egalarea recordului Statelor Unite deținut tot de el, dar simbolizează provocarea destinată recordmenului mondial Usain Bolt, jamaicanul care a preferat în acest sezon doar block-starturile specialității duble: 200 m. „Mă simt bine și simt că progresez, nu e un mesaj pentru Usain pentru că n-am alergat 9,69. Dar îl anunț că mă pregătesc asiduu”, a spus Tyson, după cursă, americanul care a blocat în trecut cronometrele, cu vânt favorabil însă, și la 9,72 sau 9,75! Cert e Roma a reprezentat doar o avnpremieră, cu doar o lună înaintea CM de la Berlin, pentru cel mai tare sprint al Planetei: Bolt – Gay – Powell. Cifrele recordului mondial sunt gata de schimbare…
 
9,69 e recordul mondial semnat de Usain Bolt

9,74 reprezintă al doilea rezultat din istorie, Asafa Powell

9,77 a alergat în două rânduri Tyson Gay

10,24 e cel mai bun timp alergat de un român – Florin Suciu (foto mic) – în ultimul deceniu (iunie 2007)

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro