Tănase,** între Șahtior și Benfica

Tănase,** între Șahtior și Benfica
  • Publicat:
  • Actualizat:

Retrogradarea Argeșului i-a deschis porțile către Europa noului briliant din Trivale. Cotat de oficialii piteșteni la aproximativ patru milioane de euro, mijlocașul este foarte aproape de un transfer în Ucraina, la Șahtior Donețk, deși este pețit și de alte nume mari ale Europei.

Principalul artizan al acestei mutări pare să fie chiar antrenorul „minerilor” din Donețk, Mircea Lucescu. Odată ce „Il Luce” l-a cerut pe Tănase, reprezentanții clubului ucrainean au început tatonările pentru aducerea mijlocașului de 22 de ani. Răspunsul din partea oficialilor lui FC Argeș a fost prompt, ei trimițând zilele trecute o hârtie către Șahtior, prin care anunțau că sunt dispuși să discute transferul doar pentru o sumă cuprinsă între 3,5 și 4 milioane de euro. Chiar dacă până de curând contactele dintre cele două cluburi au existat doar la nivel neoficial, zilele următoare acest lucru se va schimba și se va trece la masa negocierilor. Salariul pe care sunt dispușii ucrainienii să-l ofere mijlocașului se încadrează undeva la 500-600 de mii de euro.

Coleg cu Sepsi?

Șahtior nu este singura echipă care și-l dorește pe Tănase, pe fir intrând și Benfica Lisabona. Deocamdată discuțiile dintre „vulturi” și FC Argeș s-au rezumat doar la nivelul tatonărilor, dar interesul portughezilor este unul puternic. În ceea ce privește Steaua, șansele ca mijlocașul să îmbrace tricoul roș-albastru sunt destul de mici. Asta pentru că, după cum a spus patronul din Ghencea, Steaua nu este dispusă să ofere pe jucător mai mult de un milion de euro.

Mesaje anti-Horoba

Anticipând retrogradarea, suporterii lui FC Argeș au vopsit în urmă cu câteva zile pereții stadionul lui Gaz Metan Mediaș. „Mori blatistule!”, „Piteștiul te vrea mort!”, „Forza Viola”, au fost mesajele galeriei piteștene la adresa oficialului. În altă ordine de idei, aceeași suporteri s-au întâlnit aseară la stadionul din Trivale și au cerut ca familia Penescu să plece de la FC Argeș.


"Mai am contract cu FC Argeș, dar mi-aș dori să plec de la Pitești. Cine mă mai vede pe mine în Liga a II-a, mai ales că am intrat de ceva vreme în circuitul echipei naționale?"
– Cristi Tănase, jucător FC Argeș

"Cristi Tănase este un jucător pe care nu îl putem obliga să joace în liga a doua. Au existat mai multe discuții, nimic concret. Șahtior este o variantă, dar mai avem și alte oferte" – Andrei Penescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!