Cacealmaua**

Cacealmaua**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir, șeful LPF, a încercat să șocheze ieri, anunțând că noua ediție de campionat va fi amânată chiar până în primăvara anului viitor. Deținătorii drepturilor TV spun însă că nici nu se pune problema unei asemenea măsuri.

“Corleone” și-a justificat amenințarea prin faptul că "finanțele și ANAF fac abuzuri", iar statul ar intenționa să crească "de la 16 la sută la 68 la sută" taxele impuse cluburilor.
Reacția agresivă a lui Dragomir vine într-un moment în care statul încearcă să se adapteze la legislația europeană și să stopeze eludarea taxelor. Măsura nu este îndreptată doar spre fotbal, ci e o reglementare generală. Dragomir a încercat însă marea cu degetul, sperând că Fiscul va da înapoi.

“Vor avea mai mult de pierdut dacă amână sezonul”

"Cred că noul campionat nu va începe. Nu cred că se va juca în această toamnă pentru că Finanțele fac abuzuri incalificabile. ANAF vrea să ne jupoaie și mai mult", s-a văitat Dragomir. "Conducătorii de cluburi vor chiar să se desființeze campionatul", a supralicitat “Corleone”.

Amenințările par însă, mai degrabă, vorbe goale. Deținătorii drepturilor TV, care plătesc 35 de milioane de euro pe an pentru meciuri, nici nu vor să audă de amânare. Teo Avrămescu, director la DigiSport (noul canal de sport al RCS, care va transmite trei meciuri pe etapă), a precizat pentru ProSport: “Nu cred că se va întâmpla ceea ce a spus Dragomir. Suntem alături de cluburi, dar cred că vor avea de pierdut mai mult dacă se va amâna campionatul. Avem un contract ferm între noi și ei, iar banii s-au livrat déjà”.

"Așa cum noi suntem obligați să respectăm contractul, tot așa și ei sunt obligați să se achite de obligațiile lor. Suntem alături de cluburi, dar cred că vor avea de pierdut mai mult dacă se va amâna campionatul”,
Teo Avrămescu – director la DigiSport

 

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri