Vlad Munteanu: „Mai bine plec”

Vlad Munteanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Întors la campioana Germaniei după ce în returul campionatului trecut a evoluat la Arminia Bielefeld, Vlad Munteanu a efectuat alături de trupa pregătită de Armin Veh primul cantonament, dar a fost anunțat că de astăzi se va pregăti cu echipa secundă.

Cum e la Wolfsburg ?
Foarte plăcut. Au fost zece zile de cantonament în care am lucrat și fizic, și cu mingea.

Ai dat randament în amicale. Ai și înscris…
Așa este, dar e ceva normal să îmi fac treaba atâta timp cât sunt folosit de antrenor, mai ales că este vorba de campioana Germaniei. Cerințele sunt mari.

Și acum ce urmează? Aștepți imnul Ligii Campionilor?

Sincer să fiu, îl așteptam, chiar dacă eram conștient că va fi destul de greu să prind echipa. Este normal ca Veh să se bazeze pe scheletul formației care a câștigat campionatul. Și ca să nu mai am nicio emoție (râde), tocmai ce mi-a fost comunicat că de mâine (n.r – azi) mă voi pregăti cu echipa a doua.

În aceste condiții ce faci?
Ar fi mai bine să plec undeva unde am șansa să joc decât să rămân la echipa a doua la Wolfsburg și eventual să fiu chemat doar la câteva partide. O să urmeze discuții cu șefii clubului și cu impresarul meu zilele viitoare pentru a decide ce voi face.


Sergiu Radu: „M-am obișnuit să fiu împrumutat”

Situația lui Sergiu Radu, atacantul lui VfL Wolfsburg, este similară cu cea a lui Vlad Munteanu. Revenit de la FC Koln, „Schijă” a fost și el anunțat că trebuie să meargă la echipa secundă. Contactat de ProSport, Sergiu Radu a declarat:„M-am obișnuit să fiu împrumutat la alte echipe, așa că nu este o mare problemă pentru mine”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…