Mc Stay:** „Nu știu niciun stelist’

Antrenorul scoțian al celor de la Ujpest nu trage mari speranțe din confruntarea cu Steaua, având în vedere și palmaresul impresionant al roș-albaștrilor. Ce părere aveți de meciul cu Steaua? Steaua e favorită în meciurile cu noi pentru că are mai multă experiență internațională. Nu am auzit de niciun fotbalist al Stelei! Este prima dată în cariera mea când întâlnesc adversari din România. Îi cunosc însă pe Hagi, Mutu și Chivu. Totuși, ce știți despre Steaua? Până acum nu cunosc foarte multe despre Steaua, nu am apucat să strâng date despre ei. Trebuie să ajung în Austria la un amical al Stelei pentru a descifra secretele lor. Poate și meciul cu Dinamo Zagreb va fi o ocazie să o pot vedea. Îmi pare rău pentru că am auzit că Bergodi a fost la meciul nostru și, dacă știam, băgam rezervele! Ce șanse de calificare credeți că aveți? Recunosc, ar fi o surpriză dacă am reuși să eliminăm Steaua, pentru că este o formație mare și are un palmares extraordinar. Nu vom avea însă nimic de pierdut și vom da totul pe teren. Sincer, aș mai avea nevoie de doi fotbaliști care să îmi fortifice lotul ca să putem să ne batem de la egal la egal.
Daniel Vlad
Mc Stay:** "Nu știu niciun stelist'

Antrenorul scoțian al celor de la Ujpest nu trage mari speranțe din confruntarea cu Steaua, având în vedere și palmaresul impresionant al roș-albaștrilor.

Ce părere aveți de meciul cu Steaua?
Steaua e favorită în meciurile cu noi pentru că are mai multă experiență internațională. Nu am auzit de niciun fotbalist al Stelei! Este prima dată în cariera mea când întâlnesc adversari din România. Îi cunosc însă pe Hagi, Mutu și Chivu.
Totuși, ce știți despre Steaua?
Până acum nu cunosc foarte multe despre Steaua, nu am apucat să strâng date despre ei. Trebuie să ajung în Austria la un amical al Stelei pentru a descifra secretele lor. Poate și meciul cu Dinamo Zagreb va fi o ocazie să o pot vedea. Îmi pare rău pentru că am auzit că Bergodi a fost la meciul nostru și, dacă știam, băgam rezervele!
Ce șanse de calificare credeți că aveți?
Recunosc, ar fi o surpriză dacă am reuși să eliminăm Steaua, pentru că este o formație mare și are un palmares extraordinar. Nu vom avea însă nimic de pierdut și vom da totul pe teren. Sincer, aș mai avea nevoie de doi fotbaliști care să îmi fortifice lotul ca să putem să ne batem de la egal la egal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania