Avantaj Contador!

Redactor:
Marius Hutu
Avantaj Contador!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rutierul Fabian Cancellara (Saxo Bank) a câștigat ieri, cu timpul de 19 minute și 32 de secunde, etapa inaugurală a celei de-a 96-a ediții a Turului Franței, un contratimp individual de 15,5 kilometri în jurul Principatului Monaco.
 
Elvețianului îi revine astfel și tricoul galben, el câștigând și în 2004 și în 2007, Prologul „Marii Bucle”. Dincolo de succesul anticipat al lui Cancellara, un specialist al probelor de contratimp, trebuie notată și consumarea primului duelul psihologic dintre Alberto Contador și Lance Armstrong, amândoi luptând pentru titlul. Spaniolul, care a venit pe locul doi, la 19 secunde de lider și-a confirmat astfel statul de mare favorit la ediția din acest an, devenind oficial liderul echipei Astana. Chiar de Ziua Americii, Armstrong nu a reușit să le facă o supriză fanilor, el având probleme în a-și găsi ritmul, venind pe locul 10, la o distanță de 40 de secunde de Cancellara. Astăzi, ziua a doua, programează prima etapă în linie, rutierii având de parcurs 187 de kilometri între Monaco și Brignoles, manșa având pe traseu patru puncte de cățărare.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...

Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani

Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București

E total obligatoriu privind banii de pensii. Anunț de la Guvern azi, 30 aprilie: Nu se...

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!