„Vin să iau titlul!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Ovidiu Sabău este de ieri antrenorul Timișoarei și are așteptări mari de la prima sa experiență ca "principal" al unei echipe de top. Noul tehnician al Timișoarei spune că nu se teme de presiunea rezultatelor și speră să aibă o relație bună cu fanii bănățenilor. "Moțul" este convins că poate câștiga titlul chiar și fără transferuri de marcă.

Cum au fost negocierile cu oficialii Timișoarei?
Au fost dificile, dar în cele din urmă ne-am înțeleș și mâine (n.r. – azi) urmează să semnez. Pentru mine contează doar ce se va întâmpla de acum încolo. E un pas foarte important și sper să reușesc să fac treabă bună și să-i mulțumesc pe suporteri.

Care este obiectivul tău la Timișoara?
Știu ce riscuri mi-am asumat, dar asta e viața antrenorilor. Totuși am înțeles că la Timișoara nu au prea fost puși pe fugă antrenorii. O să am la dispoziție jucători foarte buni și sunt sigur că putem lua titlul.

Ce impresie ți-a lăsat Marian Iancu?

Voi avea timp să mă cunosc mai bine cu dînsul, prima impresie a fost una foarte bună. Tot respectul pentru ceea ce a realizat dînsul la Timișoara

Cât de mult a contat sprijinul „Generației de Aur” și al lui Mircea Lucescu în decizia de a rămâne în fotbalul românesc?
(i se luminează brusc fața). Am rămas impresionat de reacția foștilor mei colegi. Voi discuta pe viitor cu ei ca să le mulțumesc, dar nu acum, pentru că am nevoie de liniște, să mă calmez. Am alte priorități în acest moment. Cât despre domnul Lucescu, la fel. Îi voi fi recunoscător când voi vorbi cu el.

Dar familia? S-a tot speculat că soția v-ar fi cerut să renunțați la Dinamo. E adevărat?

După cum ți-am spus, s-a exagerat prea mult în ultima vreme (se încruntă din nou). Da, ea a fost „lovită”, pentru că a trecut printr-un moment neplăcut, dar și așa lucrurile merg înainte. Eu nu am mai stat la Dinamo pentru că mi s-a spus că nu mă vor jucătorii, că sunt controlați. Am tras niște concluzii că nu am nicio șansă acolo și mi-am dat seama că e benefic pentru Dinamo ca eu să nu antrenez în „Ștefan cel Mare”.

De ce s-a ajuns însă ca Giovani Becali să vă acuze, până la urmă, de omor în cazul din ’88?

Hai să lămurim ceva. Pentru mine, acel caz este închis, va veni însă vremea când voi vorbi despre el. Scandalul cu Giovani a apărut din pricina lipsei de comunicare dintre noi doi. El a ascultat de niște „prieteni” de-ai mei, nu m-a sunat personal și așa s-a ajuns până la acest „război”, cum îi ziceți voi, jurnaliștii. Giovani crede poate că a câștigat acest „război” cu mine, dar nu e așa, pentru că eu nu m-am luptat niciodată cu el!

Bine, dar ce s-a întâmplat de fapt în cazul transferului lui Sepsi de s-a creat atâta vâlvă?
Cu Sepsi e o istorie întreagă, din momentul în care a ajuns la Mediaș și până a plecat la Benfica. O să clarific și acel caz în viitor, pentru că multe lucruri sunt interpretabile și nu vreau să rămână așa. Știi ce e ciudat? Giovani și-a dat seama de gravitatea acuzațiilor pe care mi le-a adus și acum o ia în glumă… în fine… (se oprește câteva secunde). Pentru mine e un caz încheiat! Gata! E istorie! E doar un episod din viața mea și nu dau mai multe explicații decât atunci când va veni vremea…

Am fost foarte afectat în ultima săptămână, dar nu mă las. Eu nu ies din fotbal orice mi-ar spune mulți. Merg înainte”

„Dacă rezist la presiunea unui club mare? Nu știu? Să văd… Până acum nu am fost la niciun club de anvergură, de unde să știu?”

„Nu vorbesc de Liga Campionilor decât când voi antrena o echipă care joacă în această competiție. Și acum o săptămână se speculau tot felul de lucruri și uite unde sunt acum. La Cluj, pe aeroport!”

„Giovani crede că a câștigat un război cu mine. Fals. Eu nu m-am luptat deloc cu el, așa că nu am ce discuta. Păcat că nu am comunicat între noi și el a ales intermediari”

SABĂ‚U DESPRE…
…De ce Steaua, Dinamo și CFR au antrenori străini și nu români: „E decizia cluburilor, nu mă bag, dar să nu uite că și antrenorii români au valoare. Titlul în România s-a luat în ultimii doi ani cu antrenori români
…Șansele lui Poli de a prinde grupele Ligii Campionilor: „E prea devreme, să nu ne precipităm. E de văzut ce lot au, cu cine joacă în turul preliminar… multe… sunt multe de luat în calcul
…Cine decide noii antrenori în România, impresarii sau președinții: „Cluburile decid, e treaba lor. Dar eu întreb: de ce un antrenor nu o poate pregăti pe Dinamo și apoi pe Rapid? E o mentalitate primitivă cea care condamnă trecerea unui antrenor de la un club la altul
…Ce șanse are să se bată la titlu cu Poli Timișoara: „Nu discut de așa ceva acum. Vreau liniște ca să muncesc, să mă feresc de scandaluri, pentru că doar așa se face performanța.

 „Îl duceam la arabi, numai să nu se retragă”

Unul dintre oamenii care și-a pus serios amprenta pe cariera de jucător a lui Ovidiu Sabău, Mircea Lucescu a spus că e fericit de hotărârea acestuia de a nu se retrage din fotba. “Am încercat să dau de Sabău, dar a avut telefonul închis. Nu am auzit de varianta Timișoara, dar mă bucur că nu se retrage. Ar fi fost păcat să stea departe de fotbal. Oricum, nu îl lăsam eu deoparte. Îi găsisem deja o echipă în Arabia”, a declarat Mircea Lucescu.

„Avem antrenor de locurile 7-14”

Liderii Commando Viola strâmbă din nas la varianta Sabău și se gândesc cu pesimism la viitorul lui Poli. “Din păcate, Marian Iancu este sfătuit să meargă pe mâini moarte. Sabău îți poate garanta o clasare între locurile 7 și 14. Peste 95 la sută dintre suporteri și-ar fi dorit un antrenor străin, care nu ne-ar fi asigurat titlul, dar măcar puteam avea încredere în el”, a declarat Paul Prodana, unul dintre veteranii peluzei Sud.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×