Pandurii**, fără Pițurcă!

Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat că atacantul Alexandru Pițurcă a devenit jucător liber de contract, după ce acordul dintre cele două părți a fost reziliat pe cale amiabilă. "Pițurcă a plecat să își caute echipă pentru că aceasta a fost dorința lui, să facă un pas înainte. Îi respectăm dorința, pentru că e un jucător care și-a făcut datoria față de echipă în cei doi ani cât a jucat la Pandurii
Pandurii**, fără Pițurcă!

Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat că atacantul Alexandru Pițurcă a devenit jucător liber de contract, după ce acordul dintre cele două părți a fost reziliat pe cale amiabilă.

"Pițurcă a plecat să își caute echipă pentru că aceasta a fost dorința lui, să facă un pas înainte. Îi respectăm dorința, pentru că e un jucător care și-a făcut datoria față de echipă în cei doi ani cât a jucat la Pandurii și suntem datori să-l lăsăm să plece. Astăzi (n.r. – duminică), a fost reziliat contractul pe cale amiabilă și a primit o hârtie prin care a devenit liber de contract", a spus Marin Condescu.

Alexandru Pițurcă și-a manifestat dorința de a pleca după declarațiile făcute de antrenorul Sorin Cârțu din ultimele etape ale sezonului trecut, când a spus că atacantul este un jucător blazat.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]