Borcea,** înger și demon

Borcea,** înger și demon
  • Publicat:
  • Actualizat:

În 2000, Cristi Borcea a  luat în primire primul ecuson cu îndeletniciri executive în Ștefan cel Mare. Pe atunci, actualul acționar se numea director. Cristi Borcea- director executiv. Peste ani, omul cu buteliile, așa cum era poreclit a mai schimbat titulaturile. De la director general la președinte. În spatele acestor funcții, Borcea a fost omul cel mai implicat din loja din Calea Floreasca. Acesta s-a implicat de la facturile utilităților și până la transferuri. A strâns faima, dar a și încasat castanele. Ușor, ușor a acaparat tot zoom-ul camerelor de filmat și a rămas în istoria clubului, atât cu bune, cât și cu rele.

10 trofee cucerite

De când conduce clubul, Borcea a adus numai puțin de 10 trofee. În nouă ani! Defalcat, fostul președinte executiv a îmbogățit vitrina clubului cu 4 titluri de campioană, cinci cupe și o supercupă. Toate sărbotorite cu dans, vestitul dans al Shakirei.

"Bombe" și repatrieri

În toate mandatele antrenorilor care au lucrat alături de el, Cristi Borcea a avut o mare slăbiciune. Transferurile. Fie că aceștia erau sau nu doriți de tehnicieni, boss-ul și-a impus punctul de vedere de fiecare dată, iar specialitatea casei a fost „repatrierea”. Zeci de jucători au fost readuși în „Ștefan cel Mare”, însă nu toți au mai confirmat.

Club cu influență

Borcea a menținut faima de club influent a dinamoviștilor în afara terenului, oficialul fiind de multe ori diabolic. Adversarii au acuzat adesea jocurile de culise ale "câinilor".

Liga, visul neîmplinit

Cu Borcea, echipa s-a calificat în primăvara europeană după 17 ani. Au mai fost două calificări în grupele UEFA, cu victorii împotriva echipelor Everton, Bayer Leverkusen, Besiktas, Sahtior și CSKA Moscova. La polul opus au fost umilințele din fața celor de la Polonia Varșovia, Elfsborg și Nec Nijmegen. Cea mai mare neîmplinire rămâne ratarea grupelor Ligii Campionilor. Din acest mare vis, șeful din "Groapă" a rămas doar o butadă tristă, rostită chiar de el: "Lăsați-ne să ne pregătim de Champions League!"

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Un candidat și-a anunțat REATRGEREA din cursa pentru primărie. GABRIELA FIREA, victorie chiar înainte de alegeri
Un candidat și-a anunțat REATRGEREA din cursa pentru primărie. GABRIELA FIREA, victorie chiar înainte de alegeri
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri