Nadal nu-și va apăra trofeul la Wimbledon!** „Am încercat totul, dar nu mă simt pregătit!”

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunțat, vineri seară, că nu va participa la turneul de la Wimbledon, unde este deținătorul titlului, din cauza unor probleme la genunchi. Retragerea spaniolului, anunțată la o conferință de presă la Wimbledon, era vehiculată încă de la sosirea numărului 1 mondial, marți, la Londra. După ce a declarat forfait la turneul de la Queen's săptămâna trecută, Nadal a avut probleme la meciurile demonstrative pierdute joi și vineri cu australianul Lleyton Hewitt și elvețianul Stanislas Wawrinka, la clubul Hurlingham, din Londra. "Nu mă simt pregătit să joc într-un turneu atât de important precum Wimbledonul. Am încercat
Nadal nu-și va apăra trofeul la Wimbledon!** "Am încercat totul, dar nu mă simt pregătit!"

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunțat, vineri seară, că nu va participa la turneul de la Wimbledon, unde este deținătorul titlului, din cauza unor probleme la genunchi.

Retragerea spaniolului, anunțată la o conferință de presă la Wimbledon, era vehiculată încă de la sosirea numărului 1 mondial, marți, la Londra.

După ce a declarat forfait la turneul de la Queen’s săptămâna trecută, Nadal a avut probleme la meciurile demonstrative pierdute joi și vineri cu australianul Lleyton Hewitt și elvețianul Stanislas Wawrinka, la clubul Hurlingham, din Londra.

"Nu mă simt pregătit să joc într-un turneu atât de important precum Wimbledonul. Am încercat totul! Am tras din greu în ultima săptămână pentru a ajunge la cea mai bună formă și astăzi am avut ultimul test. Acum voi avea ceva timp să mă refac și voi munci foarte mult pentru a reveni cât de curând posibil!", a declarat Nadal.

Rafa devine astfel al patrulea tenisman din Era Open care nu-și poate apăra trofeul, după John Newcombe (1972), Stan Smith (1973) și Goran Ivanisevic (2002).

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri