Acasa » În Europa pot juca „acasă”

În Europa pot juca „acasă”

19 iun. 2009, 17:37,

Evenimentele de la Târgu-Jiu, când suporterii lui Poli au pătruns în suprafața de joc la finala Cupei României, au atras penalizări aspre asupra Timișoarei.

Comisia de Disciplină a dictat marți penalizările pentru clubul de pe Bega: patru jocuri interdicție de a organiza meciuri pe teren propriu și amendă de 50.000 lei. Pe lângă asta, se adaugă cele 233 de amenzi și 63 de interdicții pe stadion, sancțiuni date din partea Jandarmeriei pentru suporterii bănățeni.

Dar ce înseamnă însă măsura disciplinară luată împotriva Timișoarei? Și în ce competiții se aplică?

În primul rând, pedeapsa este valabilă doar în campionatul intern sau în Cupa României. Asta înseamnă că în preliminariile Ligii Campionilor, Timișoara va putea evolua pe teren propriu.

Apoi, jocurile din competițiile interne care vor intra sub incidența sancțiunii trebuie să se desfășoare la o distanță de minim 100 de km de stadionul „Dan Păltinișanu”, dar fără a obliga echipa vizitatoare să facă o deplasare mai lungă decât cea inițială. În fine, spectatorii vor avea acces la aceste partide, mai puțin cei cu interdicție pe stadioane.

Pe lângă aceste reglementări, Timișoara are datoria să anunțe stadionul unde se vor juca acele partide în termen de 24 de ore de la pronunțarea unei sentințe finale. Până atunci, oficialii de pe Bega au făcut apel la pedeapsa pe care au primit-o, iar conducerea lui Poli amenință că va merge din nou la TAS în acest caz. Motivația lor este că Federația, organizatoarea finalei, este vinov