‘Îi vând Rapidul lui Taher pe 1 leu, dar trebuie să mai dea 15 milioane’

Din Afghanistan de unde se află, Fathi Taher i-a trimis în urmă cu mai multe zile un ultimatum lui Copos. "Dă-mi banii sau îți iau Rapidul", tuna iordanianul, sătul să fie amânat permanent de patronul din Giulești. Taher vrea să își recupereze cele 8 milioane de euro investite, dar patronul Ana îi dă o veste proastă. Nu numai că acesta nu-și va recăpăta banii băgați în turul campionatului recent încheiat, dar va fi nevoit să mai achite 'o factură' în valoare de 15 milioane de euro. Altfel, suma pe care Copos o cere pentru vânzarea clubului din Giulești este una modică, 1 leu. "Eu nu mai am nicio decizie la club până când nu vine viitorul patron, Fathi Taher. Vânzarea Rapidului o vom face pe 1 leu! Dar sunt unele obligații, până la 15 milioane de euro", a declarat patronul giuleștenilor, conform Click.ro
'Îi vând Rapidul lui Taher pe 1 leu, dar trebuie să mai dea 15 milioane'

Din Afghanistan de unde se află, Fathi Taher i-a trimis în urmă cu mai multe zile un ultimatum lui Copos. "Dă-mi banii sau îți iau Rapidul", tuna iordanianul, sătul să fie amânat permanent de patronul din Giulești.

Taher vrea să își recupereze cele 8 milioane de euro investite, dar patronul Ana îi dă o veste proastă. Nu numai că acesta nu-și va recăpăta banii băgați în turul campionatului recent încheiat, dar va fi nevoit să mai achite ‘o factură’ în valoare de 15 milioane de euro. Altfel, suma pe care Copos o cere pentru vânzarea clubului din Giulești este una modică, 1 leu.

Eu nu mai am nicio decizie la club până când nu vine viitorul patron, Fathi Taher. Vânzarea Rapidului o vom face pe 1 leu! Dar sunt unele obligații, până la 15 milioane de euro”, a declarat patronul giuleștenilor, conform Click.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]