„Moreno este o soluție foarte bună!** Sper să îl luăm și pe Montiel”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristiano Bergodi trebuie să fie încântat de faptul că Steaua și-a asigurat serviciile lui Pepe Moreno pentru sezonul viitor. Mâna dreaptă a tehnicianului din Ghencea, Renzo Rossi, mărturisește că readucerea vârfului columbian este un mare plus, în condițiile în care acesta nu va mai avea nevoie de o perioadă de acomodare, fiind deja familiarizat cu Liga I.

De asemenea, team managerul Stelei a discutat despre posibilul transfer al lui Jose Montiel, fotbalist deținut în coproprietate de Reggina și Udinese.

"Pepe Moreno este o soluție foarte bună pentru atacul Stelei. Pepe este un jucător foarte valoros, plus că el cunoaște deja campionatul din România, așa că nu va mai avea nevoie de o perioadă de acomodare. Montiel este un fotbalist tânăr, de perspectivă, are 21 de ani, a fost printre cei mai buni jucători pe care i-am avut la Poli Iași. Cred că el este dorit de multe echipe din Liga I, sper să ajungă la Steaua, pentru că este un jucător valoros, de Serie A. Trebuie sa vedem care este situația lui, Montiel fiind deținut în coproprietate de Reggina și Udinese", a spus Rossi pentru Onlinesport.ro.

Clubul din Ghencea a avut o perioadă de vacanță foarte scurtă, jucătorii urmând a se prezenta la începutul săptămânii viitoare la pregătiri, în vederea stabilirii strategiei pentru tururile preliminare din Europa League. Acest lucru nu le va afecta parcursul ulterior în campionat, crede Rossi, deoarece fotbaliștii sunt obișnuiți să ‘tragă’ pentru mai multe obiective: "Noi ne dorim să ajungem cât mai departe în Europa League, nu cred că suntem dezavantajați de faptul că avem o vacanță foarte scurtă, în perspectiva luptei pentru titlu. Steaua este o echipa obișnuită să se bată pe mai multe fronturi! Vom miza mai mult pe jucătorii cu experiență, pentru că ne dorim să câștigăm campionatul, însă este clar că ne vom orienta și spre fotbaliștii tineri de la echipa a doua"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare