Negocieri la sânge** pentru Ghionea!

Culmea, prețul căpitanului s-a dublat față de anul trecut, când jucătorul evolua în Liga Campionilor, de la 500.000 de euro la un milion „Azi avem un eveniment de sărbătorit și nu vorbim despre afaceri", spunea Mihai Stoica despre posibilitatea ca Sorin Ghionea și alți jucători de la Steaua să vină la campioana Unirea Urziceni, după cum își dorește și Dan Petrescu. Era o declarație acordată duminica trecută, la botezul fiului lui Ghionea. A doua zi s-a trecut direct la afaceri. Negocierile s-au purtat la nivel înalt, Dumitru Bucșaru implicându-se personal în această campanie de întărire a echipei. De fapt, ialomițenii au apelat la patronul lor pentru că Gigi Becali nu se lasă înduplecat să-l cedeze pe Sorin Ghionea la un preț mai mic de un milion de euro! Latifundiarul din Pipera joacă tare și vrea să scoată bani de la Bucșaru pentru a-i da drumul finului lui MM Stoica. O face dinadins, știind că apărătorul e dorit în aceeași măsură și de Dan Petrescu. Paradoxal e că prețul lui Ghionea s-a dublat în decursul ultimului an care, culmea, nu a fost tocmai benefic Stelei din punct de vedere al performanței.
Negocieri la sânge** pentru Ghionea!

Culmea, prețul căpitanului s-a dublat față de anul trecut, când jucătorul evolua în Liga Campionilor, de la 500.000 de euro la un milion

„Azi avem un eveniment de sărbătorit și nu vorbim despre afaceri”, spunea Mihai Stoica despre posibilitatea ca Sorin Ghionea și alți jucători de la Steaua să vină la campioana Unirea Urziceni, după cum își dorește și Dan Petrescu. Era o declarație acordată duminica trecută, la botezul fiului lui Ghionea.

A doua zi s-a trecut direct la afaceri. Negocierile s-au purtat la nivel înalt, Dumitru Bucșaru implicându-se personal în această campanie de întărire a echipei. De fapt, ialomițenii au apelat la patronul lor pentru că Gigi Becali nu se lasă înduplecat să-l cedeze pe Sorin Ghionea la un preț mai mic de un milion de euro! Latifundiarul din Pipera joacă tare și vrea să scoată bani de la Bucșaru pentru a-i da drumul finului lui MM Stoica. O face dinadins, știind că apărătorul e dorit în aceeași măsură și de Dan Petrescu. Paradoxal e că prețul lui Ghionea s-a dublat în decursul ultimului an care, culmea, nu a fost tocmai benefic Stelei din punct de vedere al performanței.

Anul trecut primise hârtie de transfer!

Anul trecut, pe când juca în Liga Campionilor, Sorin Ghionea primise un act oficial de la club în baza căruia se putea transfera la orice formație care plătea în schimbul său 500.000 de euro. Cum nu i-a convenit nicio ofertă, apărătorul a decis atunci să rămână la Steaua, numai că performanțele echipei au fost mult mai slabe decât în sezonul precedent. Dar asta nu îl împiedică acum pe Becali să ceară un milion de euro pe el! În aceste zile se poartă negicieri la sânge cu cei de la Unirea Urziceni, conform Cancan, Gigi Becali și Dumitru Bucșaru discutând aprins luni chiar la palatul finanțatorului stelist.

Raul Rusescu poate fi cheia afacerii!

Cei de la Unirea Urziceni au însă în un as în mânecă: în curtea lor există un jucător pe care Gigi Becali și-l dorește foarte mult. Raul Rusescu, fotbalistul despre care e vorba, ar putea fi astfel cheia care să-i deschidă drumul lui Ghionea spre Urziceni. „Băiatul ăsta tânăr, copilul ăsta, Rusescu, ar fi bun la Steaua. Păi, ați văzut ce gol ne-a dat în ultima etapă? A fost o execuție demnă de un fotbalist adevărat”, și-ar fi destăinuit impresiile Becali după partida cu Urziceni. Raul Rusescu are 21 de ani, este atacant și a fost adus de la Dunărea Giurgiu în urmă cu doi ani.
 
Paradoxuri:

– Gigi Becali nu-l simpatizează deloc pe Ghionea, dar i-a mărit prețul de transfer pentru a le face în ciudă campionilor
– Ghionea nu e văzut de patron ca omul cel mai îndreptățit să poarte banderola, dar finul lui Gigi, Mirel Rădoi, credea că gălățeanul e cel mai potrivit pentru acest rol la Steaua după plecarea lui
– Deși e căpitanul echipei, Sorin Ghionea a fost unul dintre jucătorii care nu au pozat deloc într-un „model demn de urmat”. Edificator a fost momentul din timpul meciului de la Mediaș, când s-a rățoit la Goian, deși acesta voia doar să-l liniștească pentru a nu mai încasa vreun cartonaș galben.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania