Bergodi: „Să nu te bagi peste mine la măsurile disciplinare!” **Becali: „De când visez eu la așa antrenor”

Bergodi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul din Ghencea a dezvăluit care a fost condiția pusă de Cristiano Bergodi pentru a semna cu Steaua. Italianul nu tolerează indisciplina și vrea să taie în carne vie în momentul în care unul dintre jucătorii `calcă pe bec`. Astfel tehnicianul a cerut `puteri depline` din acest punct de vedere, fără ca latifundiarul să se implice în vreun fel.

"Gigi, nu vreau să te bagi peste mine când iau măsuri disciplinare", i-ar fi spus acesta lui Becali, care a fost încântat de această variantă: "De când visez eu un antrenor care să vizeze munca și disciplina?", a spus a spus Becali la gsptv.

Becali a glumit și a mărturisit că italianul va avea obiectiv câștigarea Ligii Campionilor, în cei doi ani de contract. Ghidându-se după modelul Unirii Urziceni, patronul din Ghencea vrea să impună la echipă o disciplină de fier, care va genera, fără îndoială, succesul.

"Bergodi are un contract pe 2 ani și are ca obiectiv să câștige Cupa Campionilor. Vreau ca la Steaua să se muncească. Steaua este de acum înainte regina, regele, împăratul sau cum vreți voi să-i spuneți.Noi toți suntem truditori, în frunte cu mine. Va fi disciplină de fier și muncă maximă. Ca să înțeleagă jucătorii de acum că la Steaua nu mai e de glumit. Cine vrea să rămănă trebuie să muncească din greu!".

Becali a adăugat că, în această vară, Steaua va mai achiziționa probabil 3-4 jucători.

FC Steaua București a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că italianul Cristiano Bergodi va fi noul antrenor al echipei începând din sezonul următor. Bergodi, care a antrenat în acest sezon formația Poli Iași, va fi prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă în data de 25 iunie și va lua primul contact cu jucătorii Stelei pe 24 iunie, când va conduce primul său antrenament în Ghencea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale