Cu sau fără Huțupan?

Redactor:
Marius Hutu
Cu sau fără Huțupan?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cum se retrage Luminița Huțupan-Dinu de la echipa națională?  Din teren sau din tribună? Aceasta este marea dilemă a primei reprezentative înaintea meciului retur cu Belarus, contând pentru barajul de calificarea la CM din China.
În urmă cu câteva zile, "Lumi" a fost convinsă de Cristian Gațu să mai joace câteva minute pentru echipa națională, președintele FRH gândindu-se că ar fi mai bine ca bravul portar să se retragă din teren. "Domnul Gațu mi-a precizat că am 199 de selecții la națională și ar fi păcat să nu mă retrag după jocul cu numărul 200. El a pus punct carierei după 198 de meciuri pentru România, iar apoi a regretat pentru că mai putea încă să joace. Până la urmă am zis că e mai bine să mă retrag de la prima reprezentativă din teren, nu din tribună. Voi intra însă în poartă doar în ultimele 2-3, dacă scorul o va permite", a declarat pentru ProSport, zilele trecute, Luminița.

"Trebuie să dau pe cineva afară"

Toate bune și frumoase până la un anumit punct. Pe cine înlocuiește Luminița? În culise s-a discutat mult pe această temă în ultimele zile. Se spune că selecționerul Radu Voina n-ar fi fost consultat, inițial, în această privință, și n-ar agrea varianta unei înlocuiri în condițiile în care fostul portar al Oltchimului nu a dorit să vină de la începutul campaniei de pregătiri la națională, dorind să se retragă din activitate imediat după ultimul joc din Liga Națională. "Trebuie să dau pe cineva afară și nu știu cum aș putea să spun unei fete că trebuie să stea pe margine după ce a stat trei săptămâni în pregătiri. În plus, nu pot să risc la un meci de calificare în condițiile în care în tur am câștigat doar la un gol (n.r. scor 32-31). Dacă iese rău, cine este de vină?", s-ar fi confesat selecționerul unor apropiați. "Deocamdată nu am hotărât nimic. Vom vedea în ziua meciului pe cine vom înscrie pe foaia de joc", a declarat selecționerul Radu Voina. Conform unor surse, Luminița Dinu va fi astăzi pe foaia de joc doar dacă va fi "ordin".

"Dacă joacă Luminița Dinu cu Belarus? Întrebați-l pe antrenor. El decide dacă va miza pe ea sau nu", a spus Cristain Gațu, președintele FRH.

Pe cine poate înlocui Luminița Dinu?
varianta 1: pe portarul secund Mihaela Smedescu
varianta 2: pe Iulia Pușcașu, care s-a accidentat la spate. În aceste condiții, Radu Voina va înscrie pe foaie trei portari și o va ține și la acest meci pe Clara Vădineanu în tribună

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…