Omer Toprak, rănit grav într-un accident de carting!

Fundașul echipei Freiburg, Omer Toprak, în vârstă de 19 ani, a fost rănit grav într-un accident de carting ce a avut loc, marți, într-un centru de vacanță, a anunțat clubul german, informează AFP. Toprak a fost transportat cu elicopterul, marți seară, la o clinică specializată în tratarea arsurilor. Potrivit presei germane, cartul în care se afla Omer Toprak s-a ciocnit cu un alt cart, iar fotbalistul s-a rănit la picioare după ce rezervorul vehiculului său a explodat. Toprak, jucător de origine turcă, ar putea fi indisponibil șase luni. El a făcut parte din naționala Germaniei under 19, campioană europeană în 2008.
Omer Toprak, rănit grav într-un accident de carting!

 Fundașul echipei Freiburg, Omer Toprak, în vârstă de 19 ani, a fost rănit grav într-un accident de carting ce a avut loc, marți, într-un centru de vacanță, a anunțat clubul german, informează AFP.

Toprak a fost transportat cu elicopterul, marți seară, la o clinică specializată în tratarea arsurilor.

Potrivit presei germane, cartul în care se afla Omer Toprak s-a ciocnit cu un alt cart, iar fotbalistul s-a rănit la picioare după ce rezervorul vehiculului său a explodat.

Toprak, jucător de origine turcă, ar putea fi indisponibil șase luni. El a făcut parte din naționala Germaniei under 19, campioană europeană în 2008.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]