Dan s-ar putea întâlni cu Chelsea!**

Dan s-ar putea întâlni cu Chelsea!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unirea Urziceni este clar cel mai neașteptat oaspete la masa bogaților din grupele Ligii Campionilor.

Formația ialomițeană stă prost și la capitolul coeficienți, fiind ultima clasată la acest capitol, cu doar 8,781, înaintea sa aflându-se campioana Rusiei, Rubin Kazan, 9,525 și Standard Liege, formație pregătită de Loți Boloni, 21,065. Unirea, debutantă în Ligă, face parte din ultima urnă valorică, a patra. În aceeași situație s-a aflat sezonul precedent și CFR Cluj, care a terminat destul de onorabil grupa, chiar dacă pe ultima poziție, cu 4 puncte, într-o companie de foc, precum Chelsea, AS Roma și Girondins de Bordeaux, învingând cu 2-1 la Roma și remizând fără goluri la Cluj cu englezii. Absolut teribil va fi pentru Dan Petrescu dacă hazardul îl va transforma în adversar al echipei la care a petrecut cei mai frumoși ani în străinătate, Chelsea, dovada fiind și numele uneia dintre fetele sale, după cel al grupării de pe Stamford Bridge.

Urna cea mai rea pentru Unirea
FC Barcelona, Inter, Bordeaux, UNIREA

Urna cea mai favorabilă
Bayern, AZ’67 Alkmaar, Beșiktaș, UNIREA

Se îmbogățesc!

7,5 milioane de euro primește Urziceni de la UEFA pentru calificarea în grupe
300.000 de euro valoarează un egal în grupe
600.000 de euro poate primi trupa lui Dan Petrescu pentru o victorie

"Mă bucur pentru Unirea Urziceni că a luat campionatul. Este o echipă muncitoare, merită
"
George Ogăraru, fundaș Steaua

"Mă bucur mult că ascult muzia de Liga Campionilor la Urziceni. Măcar o fac în casa unui prieten, nu la dușmanii mei"
Gigi Becali, patron Steaua

"Avem o campioană meritorie. Mă bucur pentru un om, patronul Unirii, care nu se exteriorizează și își face datoria"
Mircea Sandu, președinte FRF

"Cei de la Urziceni au lăsat granzii să se bată în declarații de presă și au abordat toate meciurile cu mare seriozitate"
Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donetsk

"A fost unul dintre cele mai frumoase sezoane din ultimii 20 de ani. Felicitări celor de la Unirea, au meritat acest titlu. Mi-e milă de Borcea"
Dumitru Dragomir, președinte LPF

"Unirea merită din plin titlul de campioană. M-am bucurat mult pentru Dan Petrescu și pentru Mihai Stoica"
Walter Zenga, antrenor Palermo

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare