„Doar meciul Timișoarei mă interesează!** Sper să ia titlul!”

Gabi Balint a declarat că, deși a fost înlăturat de la cârma grupării bănățene, speră ca Timișoara să se impună la Brașov și să ia titlul. Tehnicianul a mai spus că amânarea deciziei în privința recuperării celor 6 puncte este un lucru bun pentru formația de pe Bega, deoarece păstrează suspansul până după finalul campionatului. "Voi urmări cu interes acest final de campionat la televizor, însă doar meciul Timișoarei mă va interesa. Sper ca echipa să se impună la Brașov și sa ia titlul. Echipa lui Răzvan Lucescu este organizată foarte bine și au realizat performanțe importante. Au bătut-o pe Dinamo chiar de două ori. Ar fi fost mult mai bine dacă TAS ar fi anunțat decizia, însă acum este bine că este amânată pentru mâine, pentru că etapa de azi ar fi fost una neimportantă.", a declarat Balint la Sport.ro.
"Doar meciul Timișoarei mă interesează!** Sper să ia titlul!"

Gabi Balint a declarat că, deși a fost înlăturat de la cârma grupării bănățene, speră ca Timișoara să se impună la Brașov și să ia titlul.

Tehnicianul a mai spus că amânarea deciziei în privința recuperării celor 6 puncte este un lucru bun pentru formația de pe Bega, deoarece păstrează suspansul până după finalul campionatului.

"Voi urmări cu interes acest final de campionat la televizor, însă doar meciul Timișoarei mă va interesa. Sper ca echipa să se impună la Brașov și sa ia titlul. Echipa lui Răzvan Lucescu este organizată foarte bine și au realizat performanțe importante. Au bătut-o pe Dinamo chiar de două ori. Ar fi fost mult mai bine dacă TAS ar fi anunțat decizia, însă acum este bine că este amânată pentru mâine, pentru că etapa de azi ar fi fost una neimportantă.", a declarat Balint la Sport.ro.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]