Craiova fierbe!** Galeria îi cheamă pe fanii ‘juveților’ la stadion

Pe străzile din Bănie au apărut în acestă dimineață mai multe afișe prin care suporterii Universității sunt îndemnați să vină la stadion miercuri, la jocul cu SC Vaslui. „Veniți alături de noi, pentru a ne susține echipa într-un meci decisiv, care să ne ducă în Europa, după nouă ani de așteptare. Numai împreună putem învinge", este mesajul fanilor. „Am lipit aproximativ 500 de afișe prin oraș și am trimis alte câteva sute la Severin, Vâlcea și Târgu Jiu. Stadionul trebuie să fie plin, pentru a ne susține echipa la acest meci crucial", a spus unul din liderii Peluzei Sud.
Craiova fierbe!** Galeria îi cheamă pe fanii 'juveților' la stadion

Pe străzile din Bănie au apărut în acestă dimineață mai multe afișe prin care suporterii Universității sunt îndemnați să vină la stadion miercuri, la jocul cu SC Vaslui.

„Veniți alături de noi, pentru a ne susține echipa într-un meci decisiv, care să ne ducă în Europa, după nouă ani de așteptare. Numai împreună putem învinge”, este mesajul fanilor.

„Am lipit aproximativ 500 de afișe prin oraș și am trimis alte câteva sute la Severin, Vâlcea și Târgu Jiu. Stadionul trebuie să fie plin, pentru a ne susține echipa la acest meci crucial”, a spus unul din liderii Peluzei Sud.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]