Acasa » Fotbal Intern » Naționala » „Mititelu e nemulțumit că n-a jucat Costea!** Să facă echipa la Craiova!”

„Mititelu e nemulțumit că n-a jucat Costea!** Să facă echipa la Craiova!”

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă seară, la Sport.ro, că îl felicită pe selecționerul Răzvan Lucescu pentru modul în care a alcătuit echipa României la partida cu Lituania, scor 1-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010. "Răzvan are meritul lui cum a alcătuit echipa, bravo lui, îl felicit. Am câștigat trei puncte, noi suntem hotărâți să câștigăm tot până la final, pentru a vedea dacă putem ajunge totuși la baraj. E bine că ne gândim la calificare, dar oricum, să fim realiști, șansele sunt la fel de mici ca înainte de acest meci. Trebuie să câștigăm însă cât mai multe puncte pentru a rămâne în actuala urnă valorică. Am auzit că domnul Mititelu este nemulțumit că nu a jucat Costea. Să ne mai lase, dânsul să facă echipa la Craiova, aici să ne lase pe noi să ne facem treaba. Așa a decis antrenorul, poate la meciul următor o să-i vină rândul și lui Costea", a spus Sandu. Reprezentativa României a învins, sâmbătă, la Marijampole, cu scorul de 1-0 (1-0), selecționata Lituaniei, într-un meci contând pentru grupa a 7-a preliminară a Cupei Mondiale din 2010, la debutul noului selecționer Răzvan Lucescu.
"Mititelu e nemulțumit că n-a jucat Costea!** Să facă echipa la Craiova!"

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă seară, la Sport.ro, că îl felicită pe selecționerul Răzvan Lucescu pentru modul în care a alcătuit echipa României la partida cu Lituania, scor 1-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010.

"Răzvan are meritul lui cum a alcătuit echipa, bravo lui, îl felicit. Am câștigat trei puncte, noi suntem hotărâți să câștigăm tot până la final, pentru a vedea dacă putem ajunge totuși la baraj. E bine că ne gândim la calificare, dar oricum, să fim realiști, șansele sunt la fel de mici ca înainte de acest meci. Trebuie să câștigăm însă cât mai multe puncte pentru a rămâne în actuala urnă valorică. Am auzit că domnul Mititelu este nemulțumit că nu a jucat Costea. Să ne mai lase, dânsul să facă echipa la Craiova, aici să ne lase pe noi să ne facem treaba. Așa a decis antrenorul, poate la meciul următor o să-i vină rândul și lui Costea", a spus Sandu.

Reprezentativa României a învins, sâmbătă, la Marijampole, cu scorul de 1-0 (1-0), selecționata Lituaniei, într-un meci contând pentru grupa a 7-a preliminară a Cupei Mondiale din 2010, la debutul noului selecționer Răzvan Lucescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]