Dinamo și Celtic se luptă** pentru Ladislau Boloni!

Redactor:
Sergiu Petre
Dinamo și Celtic se luptă** pentru Ladislau Boloni!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul a recunoscut ieri cele două oferte, precizând că își va decide noua destinație abia peste o săptămână

Dinamo nu e singura echipă care se interesează de Boloni, liber de contract după un sezon de succes cu Standard Liege. Numai că Nicolae Badea și Cornel Dinu, oficialii dinamoviști care îl vor pe Loți în Ștefan cel Mare, au acum de luptat cu un adversar de top: vicecampioana Scoției! ¨Am primit un telefon de la cineva de la Celtic¨, a declarat ieri pentru ProSport tehnicianul român.

Reconstrucția lui Celtic Glasgow după „era Strachan” ar putea fi legată de numele lui Ladislau Boloni, care se află pe lista de manageri de care scoțienii s-au interesat după finalul sezonului.

Obiectiv: reconstrucție!

Gordon Strachan s-a despărțit de club pe 25 mai, după ce a ratat titlul în dauna lui Rangers, iar din acel moment conducerea alb-verzilor a alcătuit o listă cu posibili înlocuitori. Printre nume se află și cel al lui Ladislau Boloni. Românul nu a fost prima variantă, dar are șanse din ce în ce mai mari după ce gruparea din Glasgow nu a ajuns la un acord cu Roberto Martinez, antrenorul lui Swansea City. Principalul motiv pentru care Celtic l-a contactat pe Boloni este capacitatea acestuia de a aduce trofee și de găsi talente tinere fără un efort financiar ieșit din comun, lucru dovedit în ultimul sezon la Standard Liege. În fapt, exact același motiv pentru care l-ar vrea și oficialii dinamoviști, numai că e greu de crezut că Loți va alege Liga I în cazul unor oferte sensibil egale. „O să știu ceva sigur în maxim șapte zile. Atunci voi ști exact în ce direcție o voi apuca!”, a punctat Boloni, care nu a negat interesul “câinilor” pentru serviciile sale.

"Am primit un telefon de la cineva de la Celtic. Cert e că dacă plec vreau să plec într-o ligă de valoare similară sau superioară celei belgiene", Ladislau Boloni, antrenor

Citește și NICULAE AR PUTEA RĂ‚MÂNE LA DINAMO DACĂ‚ BOLONI ACCEPTĂ‚ OFERTA ACȚIONARILOR

Pauză de un an?

Surse apropiate antrenorului roman susțin că, în cazul în care nu va reuși să se înțeleagă cu Celtic sau Dinamo, Boloni ia în calcul o pauză de la antrenorat pentru cel mult un an. Intenția acestuia e de a aștepta să vadă ce oportunități apar în această iarnă, la jumătatea sezonului 2009-2010.

Ar putea da peste Dinamo

Dacă va ajunge la Celtic Glasgow, Loți Boloni s-ar putea confrunta cu Dinamo, cealaltă echipă care l-ar dori în acest moment, în penultimul tur preliminar pentru grupele Ligii Campionilor. Asta dacă elevii lui Rednic vor termina pem pozițai secundă. În schimb, Standard Liege, echipa de care se va despărți sigur în această vară, este calificată direct în elita Europei.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…