„Câini” în beznă**

Atacați cu toată artileria de cei de la Urziceni, dinamoviștii au mai nou probleme cu natura și cu infrastructura. Ploaia torențială care s-a abătut ieri peste București și localitățile învecinate a adus numai probleme pentru echipa lui Rednic. Mai precis, baza de la Săftica a rămas ieri după-amiază în beznă, iar din acestă cauză antrenamentul care era programat seara nu a mai avut loc. De aici au urmat scene mai puțin plăcute. Fotbaliștii nu au putut sta nici măcar în camere, deoarece nu era lumină, tot lotul împreună cu staff-ul tehnic punându-și speranțele în generator. Din păcate pentru ei, nici acesta nu a dat vreun semn că ar merge, astfel că toată lumea a stat în frig în curtea cantonamentului. După aproximativ 45 de minute de așteptare și-a făcut apariția la Săftica și Nicolae Badea, iar împreună cu Mircea Rednic s-a ales o soluție de urgență. Șefii au luat decizia de a muta echipa la un hotel din apropiere, dar din nou probleme: nu toate locațiile aveau camere libere! Până la închiderea ediției, oficialii dinamoviști nu găsiseră soluții pentru redresarea situației.
Catalin Muresanu
„Câini" în beznă**

Atacați cu toată artileria de cei de la Urziceni, dinamoviștii au mai nou probleme cu natura și cu infrastructura. Ploaia torențială care s-a abătut ieri peste București și localitățile învecinate a adus numai probleme pentru echipa lui Rednic. Mai precis, baza de la Săftica a rămas ieri după-amiază în beznă, iar din acestă cauză antrenamentul care era programat seara nu a mai avut loc. De aici au urmat scene mai puțin plăcute.

Fotbaliștii nu au putut sta nici măcar în camere, deoarece nu era lumină, tot lotul împreună cu staff-ul tehnic punându-și speranțele în generator. Din păcate pentru ei, nici acesta nu a dat vreun semn că ar merge, astfel că toată lumea a stat în frig în curtea cantonamentului. După aproximativ 45 de minute de așteptare și-a făcut apariția la Săftica și Nicolae Badea, iar împreună cu Mircea Rednic s-a ales o soluție de urgență. Șefii au luat decizia de a muta echipa la un hotel din apropiere, dar din nou probleme: nu toate locațiile aveau camere libere! Până la închiderea ediției, oficialii dinamoviști nu găsiseră soluții pentru redresarea situației.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania