Burdu**jiți!

Burdu**jiți!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jocul a început destul de bine. Atât Vasluiul, cât și Rapidul reușeau să ajungă des în fața porții adverse, însă după vreo 10-15 minute, lipsa de ocazii a devenit destul de acută.

Spadacio, Cesinha și Ivelja au fost cei care au produs cele mai bune faze de atac ale giuleștenilor, iar, de partea cealaltă, Wesley, Ljubinkovic și Burdujan au animat careul lui Andrade. La un moment dat părea că cele două echipe sunt mulțumite cu rezultatul de egalitate, dar acest lucru avea să se schimbe după incursiunea lui Burdujan și șutul transformat în gol (35′). Rapidul a accelerat, dar scorul pauzei a rămas 1-0 pentru echipa gazdă.

Actul secund a adus mai multe ocazii de poartă, multe dintre ele de partea Rapidului. Spadacio a semănat teamă în careul lui Kuciak cu torpilele sale, iar Djalovic s-a apropiat în mai multe rânduri de gol. Ultimele 20 de minute au fost, practic, dominate de elevii lui Hizo, dar golul nu a picat, pentru că vasluienii s-au apărat bine și au știut când să tragă de timp pentru a mai tempera avântul adversarilor.

Cu această victorie, echipa lui Cristi Dulca i-a egalat pe rapidiști în clasament și șansele lor de participare în Europa League au crescut semnificativ. Totul se va decide în ultima etapă, atunci când Rapidul joacă acasă cu Poli Iași, Steaua la Urziceni și Vasluiul la Craiova.

CLICK AICI pentru a vedea în detaliu cele mai importante faze ale meciului!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule

FILMUL crimei din Crângași! Ce s-a întâmplat, de fapt. Detalii cutremurătoare

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×