După ce Marian Iancu a spus în ultimele zile cu fiecare ocazie că Urziceniul este cea mai bună echipă în acest moment, căpitanul Dan Alexa îi dă dreptate patronului, dar nu cedează lupta pentru titlu.
„Chirurgul” consideră că secretul Unirii stă în antrenorul Dan Petrescu. „Unirea este cea mai în formă echipă la ora actuală. Este foarte bine pregătită fizic, ați văzut că fac presing în minutul 90. O echipă foarte disciplinată, cu un antrenor foarte bun și rezultate excepționale”, a declarat Alexa, care însă consideră că Timișoara poate câștiga duminică, având alte atuuri: „Unirea nu e peste Poli. E doar mai în formă la ora asta. Dar la fel de bine, putem spune luni că noi suntem mai în formă decât ei. Avem avantajul că jucăm acasă. Suntem un grup unit, am câștigat meciuri datorită unității, chiar dacă n-am excelat. Avem și noi avantajele noastre”.
Cu gândul la TAS
Căpitanul lui Poli este în același timp conectat la procesul de la Lausanne, acolo unde se stabilește chiar în aceste zile verdictul în privința acelor șase puncte. Un verdict favorabil i-ar face pe bănățeni favoriți la titlu, în vreme ce unul defavorabil i-ar scoate practic din cursa pentru titlu. „Așteptăm cele șase puncte cu mare nerăbdare și sper din suflet să le obținem. Eu am mari speranțe că vor veni, cu Unirea vom juca să câștigăm noi titlul, nu altcineva”, a conchis Alexa.
Timișoara joacă duminică împotriva Unirii, Urziceni e cea mai bună echipă din România în acest moment
Marian Iancu
patron Poli Timișo