MAGIE PURĂ‚**

MAGIE PURĂ‚**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un cec de aproape 100.000 de dolari, 470 de puncte WTA care o vor propulsa în jurul locului 80 în clasamentul mondial și mai ales satisfacția că la prima apariție pe un tablou principal WTA a cucerit trofeul, sunt certitudinile cu care Alexandra Dulgheru (201 WTA) va pleca de la Varșovia.

Povestea bucureștencei care peste șase zile va împlini 20 de ani este incredibilă. Venită din calificări, ea și-a înșirat pe rând adversarele, multe considerate „favorite ale hârtiei”, pentru a trece, ieri, în finala turneului de categorie Premier, dotat cu premii în valoare totală de 600.000 de dolari, de Alona Bondarenko (39 WTA). Oprit de două ori din cauza ploii torențiale, meciul care a durat două ore și 52 de minute, a fost câștigat de eleva lui Daniel Dobre, al cărei forehand-ul si backhand perfect, nu i-au dat nicio șansă în decisiv ucrainiencei: 7-6(7/3), 3-6, 6-0. Susținută din tribune de părinții și antrenorul ei, Alexandra a reușit ceea ce probabil nici nu-și imagina la debutul turneului din Polonia. Un turneu pe care l-a ales pentru că nu intrase în calificări la Roland Garros și pe care era la un pas de a-l rata pentru că pierduse avionul care o ducea în capitala Poloniei, fiind salvată doar  de ploaia care a întârziat meciurile. În plus, premiul din acest turneu, este dublu față de veniturile obținute anterior de ea în întreaga carieră, 48.836 dolari, fiind și unul dintre cele mai consistente cecuri câștigate de jucătoarele autohtone.

Performanța Alexandrei care a cucerit primul turneu din categoria Premier, este cea mai bună din tenisul românesc din ultimii 11 ani, Irina Spîrlea fiind cea din urmă jucătoare care se impunea la un astfel de concurs. Anul trecut, Sorana Cîrstea obținea titlul la un turneul WTA de categorie mai mică, la Tashkent, în Uzbekistan.
 
98.500 de dolari a câștigat Alexandra la Varșovia

“Este senzațional ce a reușit Alexandra, este un succes uriaș pentru că nimeni nu se aștepta la așa ceva. Este acum vedeta tenisului de la noi și este o performanță cum nu s-a mai reușit de foarte multă vreme”, Ruxandra Dragomir, președinte FRT

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×