Incidente între fanii Rapidului și cei ai Craiovei!

Suporterii formației Universitatea Craiova au aruncat cu diverse obiecte spre stewarzii din dreptul sectorului pe care îl ocupau în stadionul Giulești-Valentin Stănescu, după ce un fan al echipei Rapid a reușit să fure un banner al galeriei oltene, la finalul partidei pierdute de gazde, scor 0-3. Susținătorii echipei din Bănie îi bănuiesc pe stewarzi că l-au ajutat pe respectivul suporter al echipei Rapid să ajungă în acea parte a stadionului. Portarul grupării "alb-albastre", Mircea Bornescu, a sesizat incidentul și s-a îndreptat spre sectorul ocupat de suporteri, unde a discutat cu aceștia câteva momente, reușind să aplaneze conflictul. Bornescu a declarat că nu este normal ceea ce s-a întâmplat, în condițiile în care stewarzii nu au reacționat. "Suporterii sunt supărați că li s-a furat un baner și stewarzii stăteau și se uitau. Nu e corect să se fure un baner, dar sunt problemele lor, ale suporterilor", a spus Bornescu.
Incidente între fanii Rapidului și cei ai Craiovei!

Suporterii formației Universitatea Craiova au aruncat cu diverse obiecte spre stewarzii din dreptul sectorului pe care îl ocupau în stadionul Giulești-Valentin Stănescu, după ce un fan al echipei Rapid a reușit să fure un banner al galeriei oltene, la finalul partidei pierdute de gazde, scor 0-3.

Susținătorii echipei din Bănie îi bănuiesc pe stewarzi că l-au ajutat pe respectivul suporter al echipei Rapid să ajungă în acea parte a stadionului. Portarul grupării "alb-albastre", Mircea Bornescu, a sesizat incidentul și s-a îndreptat spre sectorul ocupat de suporteri, unde a discutat cu aceștia câteva momente, reușind să aplaneze conflictul.

Bornescu a declarat că nu este normal ceea ce s-a întâmplat, în condițiile în care stewarzii nu au reacționat. "Suporterii sunt supărați că li s-a furat un baner și stewarzii stăteau și se uitau. Nu e corect să se fure un baner, dar sunt problemele lor, ale suporterilor", a spus Bornescu.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]