Vise de Ligă

Redactor:
George Stan
Vise de Ligă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu nu a avut ce vedea la Cluj. Ce mai buni jucători ai CFR-ului au fost străinii. Peralta a marcat golul ce păstrează șansele clujenilor de a prinde un loc de Liga Campionilor.

Derutați, neștiind pe câți îi va prinde toamna tot la CFR sau cine îi va antrena din vară, clujenii erau totuși hotărâți să salveze un întreg sezon pe acest final de campionat. Și primul semnal vroiau să-l dea chiar sub privirile lui Răzvan Lucescu. Numai că “feroviarii” au uitat un lucru. Aveau în față echipa antrenată de noul selecționer al României, fapt pentru care prima ocazie cu adevărat periculoasă la poarta lui Coman a venit abia după o jumătate de repriză din gheata lui Pereira (24), jucătorul care este cu un picior în curtea celor de la Benfica Lisabona. Imediat după “torpila” trimisă de  “Uru”,  Tony (28) și Kone (29) și-au adus aminte că încă sezonul compețional nu s-a încheiat și l-au întins zdravăn pe Coman, însă fără efect pe tabela de marcaj.

Mara și Gabi Mureșan, singurii români din primul unsprezece al CFR-ului, au ținut să-i arate selecționerului că sunt o soluție pentru reprezentativa României și au avut câteva reușite tehnice care i-au dat de gândit lui Lucescu,  Mara amețindu-l în dese rânduri pe Ezequias cu driblingurile în serie de pe partea dreaptă. Însă un străin avea să aducă fericirea în rândul fanilor vișiinii, Peralta (74) dând lovitura de grație brașovenilor cu un sfert de oră înainte de finalul jocului. CFR urcă până pe locul patru în clasamentul Ligii și așteaptă ca pașii greșiți ai Timișoarei și Urziceniului pentru a spera la locul secund ce duce în Liga Campionilor. 

Lucescu jr., aclamat la Cluj

Suporterii campioanei i-au făcut o primire caldă noului selecționer, Răzvan Lucescu, antrenorul brașovenilor fiind primit cu aplauze la intrarea în teren. La ultima întâlnire oficială cu un selecționer la Cluj, publicul ardelean a cerut demisia lui. A fost după România-Lituania 0-3, „victimă”: Victor Pițurcă.

Coman a revenit în poartă

La Cluj între buturile echpei antrenate de Răzvan Lucescu a revenit Dănuț Coman. Portarul brașovenilor a absentat trei etape din cauza unei accidentări la șoldul drept în partida de la Craiova. În schimb, Stelea accidentat a absentat, rezervă de portar fiind Kajcsa.

Galeria brașoveană a ironizat CFR-ul

Aproximativ 40 de suporteri „galben-negri” au însoțit trupa lui Lucescu jr la Cluj. „80 de ani de B, 2 de istorie/ Vi se apun anii de glorie”, au afișat aceștia un banner la câteva minute de la startul partidei de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri