Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Mara: „Sperăm la locul 2, dar se pare că ne-am trezit cam târziu”

Mara: „Sperăm la locul 2, dar se pare că ne-am trezit cam târziu”

Bogdan Mara a declarat la finalul victoriei de pe teren propriu cu FC Brașov, scor 2-0, că CFR-ul își dorește să obțină cel puțin locul 3 la finalul campionatului. Mara nu a ascuns însă faptul că jucătorii campioanei speră chiar și la poziția secudă, care duce în preliminariile Ligii, deși CFR-ul e la cinci puncte în spatele Unirii Urziceni. Mijlocașul l-a lăudat și pe antrenorul portughez Conceicao, despre care a afirmat că este unul dintre cei mai buni tehnicieni pe care i-a întâlnit. "Am avut multe șansa de a marca, pănă la urmă cred că a fost o victorie meritată. Sperăm la locul trei, cât mai sus, chiar și la locul 2, dar nu știm dacă se mai poate, o să facem calcule în zilele următoare. Important e că avem un moral mai bun, dar ne-am trezit mai târziu, păcat că nu a venit Conceicao mai repede la echipă.
Mara: "Sperăm la locul 2, dar se pare că ne-am trezit cam târziu"

Bogdan Mara a declarat la finalul victoriei de pe teren propriu cu FC Brașov, scor 2-0, că CFR-ul își dorește să obțină cel puțin locul 3 la finalul campionatului. Mara nu a ascuns însă faptul că jucătorii campioanei speră chiar și la poziția secudă, care duce în preliminariile Ligii, deși CFR-ul e la cinci puncte în spatele Unirii Urziceni. Mijlocașul l-a lăudat și pe antrenorul portughez Conceicao, despre care a afirmat că este unul dintre cei mai buni tehnicieni pe care i-a întâlnit.

"Am avut multe șansa de a marca, pănă la urmă cred că a fost o victorie meritată. Sperăm la locul trei, cât mai sus, chiar și la locul 2, dar nu știm dacă se mai poate, o să facem calcule în zilele următoare. Important e că avem un moral mai bun, dar ne-am trezit mai târziu, păcat că nu a venit Conceicao mai repede la echipă. Cred că în ultima vreme joacă mai bine CFR-ul. Am avut la început o perioadă grea, nu reușeam să legăm jocul, dar odată cu venirea lui Conceicao au venit și rezultatele. Varianta Urhin nu s-a potrivit stilului nostru, poate. Nu vreau să comentez acest aspect. Acum jucăm meciurile doar la victorie. Sper ca cei de la CFR să-l păstreze pe Conceicao, e unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat. Știe să-și apropie jucătorii și aceștia dau totul cu el pe teren", a spus Mara, la gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]