Balint promite: **”Dacă Timișoara va face blat, eu nu voi sta pe bancă”

Balint promite: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Balint a demontat toate speculațiile care dădeau ca meci aranjat partida de dumincă, dintre Dinamo și Timișoara. 

Tehnicianul precizează că nici în trecut nu a participat la meciuri strategice, așa că nu are de ce să-și păteze acum blazonul. În momentul în care va simți o înțelegere la un meci al echipei pe care o antrenează, `Pele` promite că va boicota respectiva partidă.

"Vreau să termine toată lumea cu prostiile. În momentul în care o sa fie vorba despre vreo înțelegere la echipa la care antrenez eu să știți că nu voi mai sta pe bancă, chiar și dacă va fi o înțelegere în avantajul meu. Toate zvonurile astea sunt numai tâmpenii. Când eram jucător, întotdeauna m-am opus acestor înțelegeri. Încercam să dau gol și să stric toate socotelile. S-au mai întâmplat astfel de lucruri în trecut. De multe ori, veneau echipe care se rugau de noi să nu le dăm mai mult de două goluri. Se întâmpla când jucam la Steaua", a explicat Balint.

În ceea ce privește parcursul trupei de pe Bega în acest sezon, antrenorul se declară mulțumit. Obiectivul său a fost acumularea a 35 de puncte, așa că în ultimele patru etape trebuie să mai învingă în două confruntări pentru a atinge acest plafon.

"Când am venit aici am spus că vreau să fac ceea ce a făcut antrenorul dinaintea mea. Timișoara a reușit 35 de puncte în tur. Până acum am 29 strânse și ar mai fi nevoie de încă șase. Cred că returul a fost și puțin mai greu decât turul. Dacă aș reuși să strâng încă șase puncte, pentru mine ar însemna foarte mult, mai ales că mulți nu îmi dădeau prea multe șanse atunci când am venit aici. Îmi doresc foarte mult asta și știu că putem realiza asta"
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×