Parlamentarii au decis în alergare: „Burta jos!”

Parlamentarii au decis în alergare: „Burta jos!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Foto: Marian BURLACU
Organizat duminică, la inițiativa senatorului PNL Cristian Țopescu, crosul „Burta jos!” a adunat la start parlamentari, oameni de sport, ziariști și foarte mulți copii. Cunoscutul om de sport intenționează să mai organizeze o ediție la toamnă.

În ciuda căldurii, circa o sută de bucureșteni au participat ieri la un cros pe distanța a 3 kilometri, în jurul Palatului Parlamentului. La start s-au aliniat parlamentari, printre aceștia numărându-se și Bogdan Olteanu, fostul președinte al Camerei Deputaților, ziariști – Clara Ilie (Libertatea), Răzvan Spiridon (Men’s Health), oameni de sport, precum și foarte mulți copii. Scopul acțiunii a fost să atragă atenția românilor că mișcarea reprezintă cea mai bună modalitate de menținere a sănătății. Iar dacă majoritatea s-a conformat, parcurgând traseul fără să urmărească neapărat victoria, au mai fost și unele excepții. Doi burtoși au dorit să dovedească că în alergare trebuie să-ți folosești și mintea… Așa că au străbătut distanța dintre start și sosire în sens contrar celorlalți concurenți, adică parcurgând circa 300 de metri… Iar apoi s-au lăudat pe la posturile tv cu isprava lor.

Îmbarcat într-o camionetă, Cristian Țopescu a însoțit plutonul de alergători, comentând  cursa (pentru bucureștenii aflați în trafic) în stilul caracteristic. La final, omul de sport a fost interpelat în glumă de unul dintre vechii săi prieteni, cunoscutul compozitor Horia Moculescu: “Ce faci, Cristiane? Ai alergat în mașină!?” Țopescu a zâmbit și a continuat, imperturbabil, să comenteze cursa.

Cu toate că nu au participat la cros, consilierul prezidențial Mariana Bitang, secretarul de stat Octavian Bellu și fostul as al tenisului Ilie Năstase au alergat câțiva metri, simbolic, alături de Emma și Alesia, fetițele campionului. Pentru ei, firește, sportul a fost și este un mod de viață.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…