Richard Gasquet, depistat pozitiv cu cocaină!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenismanul francez Richard Gasquet a fost suspendat, luni, cu titlul provizoriu, de Federația Internațională de Tenis, după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină la turneul de la Miami, din luna martie."Este suspendat cu titlul provizoriu începând de astăzi (n.r. -luni)", a declarat directorul comisiei antidoping a Federației Internaționale de Tenis.

Această sancțiune intră în vigoare imediat, fiind valabilă până la audierile sportivului în fața comisiei antidoping, la o dată ce va fi stabilită ulterior. Jucătorul în vârstă de 22 de ani riscă o pedeaspsă de până la doi ani de suspendare.

Tenismanul Richard Gasquet a confirmat, duminică, într-un comunicat, că a fost depistat pozitiv cu cocaină, informație apărută inițial în presa franceză, și a precizat că rezultatul primei analize a fost confirmat de contraexpertiză: "Analiza eșantionului B al controlului de la sfârșitul lunii martie, din timpul turneului de la Miami, la care nu am participat, a confirmat rezultatul pozitiv al eșantionului A prelevat în aceeași zi".

Gasquet a menționat, însă, că a cerut ca un laborator independent să facă o analiză toxicologică a părului său, în urma căreia nu s-a descoperit nicio urmă de cocaină. "Vreau să-mi demonstrez nevinovăția și voi explica acest lucru la momentul oportun", a punctat jucătorul francez.

Richard Gasquet ocupă în prezent locul 23 în clasamentul ATP.

MEDIAFAX

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri