Dragomir: „Dacă nu plătesc, reziliem contractul”

Dragomir: „Dacă nu plătesc, reziliem contractul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Război în toată regula între Antena 1, deținătoarea drepturilor de televizare a Ligii 1, și Mitică Dragomir, președintele LPF.  Directorul general al Antenei 1, Dan Matiescu, anunță că că meciurile de Liga 1 nu vor face la anul mai mult de 14 milioane de euro.  În condițiile în care RCS&RDS și Antena 1 au plătit pentru actuala ediție de campionat 34 de milioane de euro.

„Nu numai că audiența a scăzut, dar asistăm la o reticiență din partea clienților de publicitate, care nu mai doresc plasarea spoturilor în apropierea meciurilor de fotbal din Liga I, din cauza acuzelor aduse arbitrajului”, a declarat Matiescu pentru Mediafax.

Negocierile vor avea loc între LPF și consorțiul care deține drepturile. Sperăm că LPF va aborda aceste tratative cu maximă răspundere, întrucât implicațiile negative ale neajungerii la un rezultat pot fi pentru unele cluburi aproape distructive. În cazul în care nu vom ajunge la un compromis, vom solicita, cel mai probabil, rezilierea contractului. Evident, mai întâi pe cale amiabilă, dar în astfel de situații probabilitatea de a ajunge în instanța de judecată este foarte mare, așa că luăm în calcul solicitarea unor despăgubiri de peste 40 milioane de euro pentru un produs care a fost alterat în mod intenționat în acest sezon. În același timp, vom bloca organizarea unei noi licitații, iar drepturile devin litigioase”, a spus Dan Matiescu pentru Jurnalul național.

Dragomir a are altă părere. „Adunarea Generală a LPF a aprobat o renegociere a contractului în aceleași condiții financiare. Suma nu se va renegocia niciodată. Nu voi renegocia nici măcar cu un cent”, a replicat șeful LPF pentru „Adevărul“.

„În cazul în care nu vom ajunge la un compromis, vom solicita, cel mai probabil, rezilierea contractului. Mai întâi, pe cale amiabilă, dar probabilitatea de a ajunge în instanță este foarte mare, așa că luăm în calcul solicitarea unor despăgubiri de 40 de milioane de euro, pentru un produs care s-a alterat în mod intenționat în acest sezon”, a mai spus Matiescu.

„Să facă ce vor, mă doare undeva de ce spun ei! Pe mine mă interesează doar ce spune legea. Eu nu încalc legea în fața șantajului. Dacă e șantaj, nu mă interesează. Eu nu pun în practică decât hotărârile Adunării Generale a LPF. Dacă n-aș respecta caietul de sarcini stabilit sau deciziile Adunării Generale, atunci aș fi în culpă. Eu nu mă sperii de șantajul lor. Ei cred că dacă sunt televiziune ne sperie. Să respecte contractul”, a răspuns Dumitru Dragomir pentru “Adevărul”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×