„Mi s-a propus prelungirea contractului pe încă un an cu Al-Ettifaq”

  • Publicat:
  • Actualizat:

După calificarea, în premieră, în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, antrenorului Ioan Andone i s-a propus prelungirea pe încă un an a contractului cu echipa saudită Al-Ettifaq Dammam.
 
Ioan Andone a precizat că prelungirea contractului este condiționată de achiziționarea a încă trei jucători străini pentru a putea ataca, în sezonul viitor, titlul în Arabia Saudită. "Mi s-a propus prelungirea contractului pe încă un an, o să vedem dacă o să semnez pentru că mai am și alte oferte. Am oferte și din Europa, din campionate străine, dar niciuna din România. Eu aștept să văd, pentru că mi-aș dori să mă întăresc, iar la anul să trag la titlu în condițiile în care clubul are bani să facem transferuri, pentru că avem nevoie de trei străini foarte buni. Dacă vom reuși să îi luăm, probabil că voi rămâne aici. Eu vreau să terminăm bine această ediție a Ligii Campionilor și apoi vom vedea ce decizii vom lua, pentru că nu vreau să pară că am avut niște rezultate întâmplătoare. Mă voi consulta și cu secunzii mei, pentru că și ei vor să rămână. Am lucrat foarte bine și cu Iulică Mihăescu, și cu Nelu Manu", a spus Andone pentru MEDIAFAX

Ioan Andone a afirmat că, la Dammam, lumea este foarte fericită după calificarea în premieră în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, petrecerea ținând până spre dimineață.

Tehnicianul român a subliniat că rezultatele obținute în ultimele trei etape ale grupei, când Al-Ettifaq a înscris 12 goluri, sunt datorate timpului pe care l-a avut la dispoziție pentru pregătirea meciurilor. "E prima participare a echipei mele, Al-Etiffaq Dammam, în Liga Campionilor Asiei. Pentru jucători e o noutate și au dat totul pe teren. Jucătorii când joacă în Liga Campionilor și mai ales acum, împotriva echipei lui Rivaldo, Bunyodkor Tașkent, campioana Uzbekistanului, care are un fotbal foarte bun, s-au cam autodepășit. Jucătorii nu m-au surprins, contra lui Al-Shabab la fel am dat patru goluri și în deplasare. și acasă. Am avut timp să-i studiem și să pregătim meciurile ca lumea. Când e o premieră, jucătorii au entuziasm și ieri au avut entuziasm, au jucat extraordinar, au fost fantastici", a completat Andone.

Ioan Andone ar prefera ca în optimile de finală să întâlnească pe vicecampioana Uzbekistanului, Pakhtakor Tașkent. "Am putea juca împotriva lui Al-Hilal (n.r. – echipa lui Mirel Rădoi) sau a vicecampioanei Uzbekistanului, Pakhtakor Tașkent, pe 27 mai. În ultimul meci din grupă o să-mi odihnesc câțiva jucători, iar pe cei care au cartonașe galbene nu o să-i folosesc, pentru a nu risca să nu îi am pe 27 în teren. Avantajul pe care îl avem e că în optimi se joacă într-o singură manșă, iar cum noi nu mai putem pierde primul loc în grupă, jucăm pe teren propriu. Sperăm să ne calificăm mai departe, indiferent dacă e vorba de Al-Hilal sau Pakhtakor Tașkent. Noi vrem să jucăm împotriva celor de la Pakhtakor, pentru că ne cunoaștem bine cu Al-Hilal și nu am avut o experiență prea fericită cu ei, pentru că ne-au bătut cu 2-0 la Riyadh. Acum jucăm pe teren propriu și vor fi alte condiții", a adăugat Andone.

Formația Al-Ettifaq s-a calificat, marți, în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, după ce s-a impus, cu scorul de 4-0 (2-0), în fața echipei Bunyodkor Tașkent, din Uzbekistan, într-un meci disputat pe teren propriu, din etapa a V-a, a grupei D a competiției. Golurile au fost marcate de Tagoe, în minutele 16 și 38, Bashir, în minutul 48, și Al-Raja, în minutul 82.

Al-Ettifaq a obținut, astfel, a patra victorie în grupa D, după cea cu Foolad Mobarekeh Sepahan (Iran), scor 2-1, și după "dubla" cu Al Shabab al Arabi (Emiratele Arabe Unite), în care a câștigat ambele partide cu 4-1, și a pierdut o singură înâtlnire, în deplasare, scor 1-2, cu Bunyodkor Tașkent, la care este legitimat și brazilianul Rivaldo.

În ultima etapă, formația saudită va evolua în deplasare, împotriva Foolad Mobarekeh Sepahan, din Iran, dar indiferent de rezultat, nu mai poate pierde poziția de lider în clasament, unde are un avans de cinci puncte față de echipa situată pe locul secund.

 

sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…