Se vede finala pentru Sibiu!

Se vede finala pentru Sibiu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceea ce părea mai degrabă o glumă decât un lucru serios, calificarea Sibiului în finala Campionatului Național de Baschet este acum aproape certitudine.

CSU Sibiu a reușit să treacă de campioana Asesoft și în cel de al doilea meci din semifinală și este la un pas de a accede acolo unde nu a mai ajuns de 10 ani. Ploieștiul a început tare meciul și a condus la 13 puncte la finele primului sfert și la pauza mare avea un avantaj de 10 puncte, scor 38-48. Sibienii au început o cursă nebună după victorie, iar cu două minute înainte de final au trecut la conducere pe tabelă, când Johnson a înscris 2 puncte și a făcut 73-72. Sibienii nu au mai cedat inițiativa și au învins cu 78-75, fanii Sibiului intrând în teren la final și îmbrățișându-i pe favoriții lor, care sunt la un meci distanță de finala mult visată.

Schommers: „Ploieștiul nu va renunța la luptă”
Antrenorul Peter Schomers vede acum ca pe o certitudine finala spunând la final că „Ar fi incredibil să ajungem în finală. Este un drum greu, pentru că Ploieștiul nu va renunța la luptă și au șansa lor. Avem șanse reale și decente acum să ajungem în finală.”
De partea cealaltă ploieștenii au rămas debordant de optimiști, Cătălin Burlacu fiind convins că echipa sa va câștiga următoarele 3 partide. „Sibiul a fost norocos în primul meci în care noi am ratat mult. Țin în mod special să îl felicit pe arbitrul Grigoraș pentru că a vrut să fie VIP-ul acestui meci. Presiune a fost de la început pe noi. Întâmpinăm foarte multe contre din multe direcții. Sunt convins că putem bate Sibiul. Nu cred că Sibiul este favorită. Tot noi rămânem favoriți”,  a opinat Burlacu.

Marcatori:
CSU Sibiu:
Scott 19, Matthews 16, Johnson 11, Harrison 11, Kabengele 11, Brown 6, Calotă 4

ASESOFT:
Cepulis 23, Hargrove 16, Căruțașu 10, Jones 7, Curtis 6, Grifffith 5, Burlacu 4, Osmocovic 2, Krauser 2.

 

articol scris de Dragoș POPESCU (Sibiu)

FOTO: Sebastian Marcovici

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut