Acasa » Alte Sporturi » Auto-Moto » 45 milioane de euro pentru o echipă

45 milioane de euro pentru o echipă

În cadrul reuniunii de la Paris, Federația Internațională de Automobilism a discutat o serie de măsuri privind Formula 1. Potrivit analiștilor, câteva dintre ele riscă să „rupă" Campionatul Mondial în două divizii valorice. Bugetul unei echipe ar putea fi limitat la 45 milioane de euro... Realimentările vor fi interzise...
45 milioane de euro pentru o echipă

În cadrul reuniunii de la Paris, Federația Internațională de Automobilism a discutat o serie de măsuri privind Formula 1. Potrivit analiștilor, câteva dintre ele riscă să „rupă” Campionatul Mondial în două divizii valorice. Bugetul unei echipe ar putea fi limitat la 45 milioane de euro… Realimentările vor fi interzise…

Se știe, FIA dorește să reducă drastic costurile în Marele Circ. În acest sens, bugetul maximum al unei echipe ar urma să fie limitat la 40 milioane de lire sterline (circa 45 milioane de euro), în timp ce valoarea minimă ar putea fi fixată la 30 milioane de lire sterline (circa 33,5 milioane de euro). Ca termen de comparație, în această ediție a CM sunt echipe care dispun de 150 milioane de euro, adică de trei ori mai mult cât s-ar putea cheltui pe viitor. Totuși, nu toate costurile sunt incluse în buget, cele legate de marketing, salariile piloților, amenzile fiind calculate separat. Pentru a nu-și pune marile echipe în cap, FIA a lăsat totuși o portiță deschisă: cei care nu vor respecta această regulă nu vor beneficiat de un sistem de recuperare a energiei cinetice de două ori mai eficient decât cel de acum (în prezent, se câștigă 80 de cai putere timp de 6.7 secunde), de anumite facilități tehnice privind motorul și eleroanele față și spate.

Lola ar putea reveni în Marele Circ

În condițiile crizei economice actuale, FIA urmărește să atragă noi echipe în Formula 1. Din acest motiv, s-a anunțat că în 2010 se va permite participarea la curse a 26 de monoposturi, cu 6 mai mult decât acum. Team-urile care doresc să intre în Marele Circ vor putea să-și depună candidatura până pe 29 mai. Cunoscut fabricant de șasiuri, Lola ar putea fi printre echipele ce revin în F1. Având baza la Huntington (Marea Britanie), acest team a părăsit competiție în 1997, după Marele Premiu al Braziliei, primul din acel sezon, monoposturile sale nereușind să termine cursa. Intenția echipei Lola de a reveni este influențată tocmai de intenția FIA de a reduce și mai mult costurile.

Montezemolo cere revizuirea schimbărilor

Reacția patronilor de echipă la măsurile vizate de forul mondial nu s-a lăsat așteptată. Și, așa cum era de așteptat, team-urile mari nu sunt foarte încântate de plafonarea bugetelor.  Patron al lui Ferrari și președinte al Asociației Echipelor (FOTA), Luca di Montezemolo a trimis o scrisoare Federației Internaționale de Automobilism în care precizează: „Toate aspectele acestor noi reguli trebuie să fie revăzute cu atenție. Pentru moment, voi limita comentariile mele asupra problemei plafonării bugetelor. Cum se știe, am fost preocupat mereu de acest aspect. Consider că există mari dificultăți tehnice în a supraveghea într-un mod realist această plafonare”.
Și Frank Williams, unul dintre veteranii Formulei 1, nu s-a hazardat în comentarii. „Ne-ar plăcea ca toate echipele să opereze după aceleași reguli să în limita bugetară anul viitor. Aceasta este poziția pe care noi o vom apăra la FOTA, în cadrul reuniunii de săptămâna aceasta”.
 

Parteneri
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Mediafax
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Cancan.ro
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Schimbare majoră pentru șoferi: Rovinieta se scumpește și se va calcula în funcție de norma EURO de la 1 iulie 2026
Economedia
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Râzi cu lacrimi
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Descopera.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Amenzile de circulație se majorează din această vară. Cu cât cresc sancțiunile pentru centură, telefon sau viteză în 2026
Promotor.ro