‘Lobby a zis că revine în 2 zile! E bine că glumește, îi dedic victoria’

Ionel Dănciulescu este mulțumit că formația din Ștefan cel Mare a reușit să treacă la Constanța, de Farul, de o manieră categorică. Vârful îi dedică victoria lui Lobonț, care a suferit o accidentare gravă în partida contra Bistriței. "În ultimele partide nu am reușit să ne impunem jocul, dar astăzi am obținut o victorie categorică, pe fondul unui meci spectaculos. Lobby ne-a încurajat, mi-a zis că în două zile e gata...glumește, știe să treacă peste astfel de probleme. Îi dedicăm victoria, suntem alături de el.", a spus atacantul lui Rednic la gsptv. Corbul știe de ce câinii nu au avut probleme să se impună în meciul de azi: "Am învins azi, pentru că am învățat din greșelile trecutului." Niculae a preluat banderola de căpitan de la Lobonț, dar Danciu nu spune că asta nu l-a afectat: "Nu mă cramponez de banderolă, important e să fiu util echipei."
'Lobby a zis că revine în 2 zile! E bine că glumește, îi dedic victoria'

Ionel Dănciulescu este mulțumit că formația din Ștefan cel Mare a reușit să treacă la Constanța, de Farul, de o manieră categorică.

Vârful îi dedică victoria lui Lobonț, care a suferit o accidentare gravă în partida contra Bistriței.

"În ultimele partide nu am reușit să ne impunem jocul, dar astăzi am obținut o victorie categorică, pe fondul unui meci spectaculos. Lobby ne-a încurajat, mi-a zis că în două zile e gata…glumește, știe să treacă peste astfel de probleme. Îi dedicăm victoria, suntem alături de el.", a spus atacantul lui Rednic la gsptv.

Corbul știe de ce câinii nu au avut probleme să se impună în meciul de azi: "Am învins azi, pentru că am învățat din greșelile trecutului."

Niculae a preluat banderola de căpitan de la Lobonț, dar Danciu nu spune că asta nu l-a afectat: "Nu mă cramponez de banderolă, important e să fiu util echipei."

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]