„E greu când ratezi atât!** Jocul îmi dă speranțe că putem lua titlul!”

Tehnicianul Stelei, Marius Lăcătuș, a declarat, la finalul partidei cu CFR Cluj (1-1), că atâta timp cât mai sunt șanse matematice, nu va renunța la visul de a aduce titlul în Ghencea. "După ce a înscris repede, CFR-ul nu și-a mai creat faze periculoase. În ceea ce ne privește, e greu când ratezi atâtea ocazii și nu reușești să marchezi. Țin să-mi felicit echipa pentru jocul din această seară, joc care îmi dă speranțe că ne putem apropia de titlu. Nu vreau să comentez arbitrajul!", a declarat Lăcătuș la finalul partidei. "Fiara" s-a referit și la situația sa, tehnicianul fiind contestat tot mai des de fanii din Ghencea: "Eu nu sunt legat cu cătușe de banca Stelei. Dacă poziția din clasament sau jocul echipei nu sunt cele pe care le dorim noi, atunci nu are rost să mai rămân. Dacă se vor pune astfel de probleme, vom discuta. Atâta timp cât mai sunt șanse matematice la titlu, trebuie să avem încredere! Nu ne dăm bătuți", a încheiat Lăcătuș.
"E greu când ratezi atât!** Jocul îmi dă speranțe că putem lua titlul!"

Tehnicianul Stelei, Marius Lăcătuș, a declarat, la finalul partidei cu CFR Cluj (1-1), că atâta timp cât mai sunt șanse matematice, nu va renunța la visul de a aduce titlul în Ghencea.

"După ce a înscris repede, CFR-ul nu și-a mai creat faze periculoase. În ceea ce ne privește, e greu când ratezi atâtea ocazii și nu reușești să marchezi. Țin să-mi felicit echipa pentru jocul din această seară, joc care îmi dă speranțe că ne putem apropia de titlu. Nu vreau să comentez arbitrajul!", a declarat Lăcătuș la finalul partidei.

"Fiara" s-a referit și la situația sa, tehnicianul fiind contestat tot mai des de fanii din Ghencea: "Eu nu sunt legat cu cătușe de banca Stelei. Dacă poziția din clasament sau jocul echipei nu sunt cele pe care le dorim noi, atunci nu are rost să mai rămân. Dacă se vor pune astfel de probleme, vom discuta. Atâta timp cât mai sunt șanse matematice la titlu, trebuie să avem încredere! Nu ne dăm bătuți",  a încheiat Lăcătuș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]