E ziua lui** RĂ‚ZVAN!

Redactor:
Sergiu Petre
E ziua lui** RĂ‚ZVAN!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După refuzul lui Mircea Lucescu, șefii Federației Române de Fotbal au rămas cu o listă de patru candidați pentru postul de selecționer, iar de astăzi încep ofertele concrete.

Răzvan Lucescu, Gică Hagi, Dan Petrescu și Ioan Andone sunt, în această ordine, variantele agreate de conducerea federației, care va face astăzi prima mutare. Surse din cadrul FRF susțin că directorul general Ionuț Lupescu a așteptat finalul acestei etape intermediare, în care FC Brașov a întâlnit pe Universitatea Craiova, pentru a-l oferta pe Lucescu junior.

Salariu de 500.000 de euro

Răzvan se poate aștepta la un contract pe doi ani și jumătate: ce a mai rămas din preliminariile pentru Mondialul din 2010, plus calificările la Euro 2012. Salariul e tentant, 500.000 de euro, deși mai mic decât cel pa care îl avea Piți, care câștiga pe an mai mult cu 100.000 de euro.

Dacă acceptă aceste condiții, Lucescu junior are la dispoziție 15 luni de la instalare pentru a efectua modificări majore. Mai exact, trebuie să schimbe o parte din echipă în aceste preliminarii, fiind nevoit în același timp să câștige cât mai multe puncte în cele cinci meciuri rămase (cu Lituania, Franța, Austria, Serbia și Feroe). Pentru preliminariile la Campionatul European din 2012, obiectivul e clar: calificarea la turneul final din Polonia și Ucraina. Lucescu junior are trei zile pentru a da un răspuns. În cazul unui refuz, Hagi va primi o ofertă asemănătoare la începutul săptămânii viitoare.

Andone are șanse minime

Ultimul pe listă, Ioan Andone are șanse minime la postul de selecționer. Ando e aproape ieșit din cursă, dar ar putea deveni o variantă solidă dacă niciunul dintre pretendenți (Lucescu jr, Hagi sau Petrescu) nu va ajunge la un acord cu federația. În plus, Ando e în plin campionat în Arabia Saudită cu Al-Ettifaq.

Amical cu Ungaria, în vară

Pentru a facilita reconstrucția echipei naționale, FRF încearcă să pună la punct mai multe meciuri amicale. Primul va fi cu Ungaria, în această vară, cel mai probabil în luna august. Meciul se va disputa la Budapesta și va fi o repetiție pentru cel oficial cu Franța (5 septembrie). Conform planului federalilor, un altul ar trebui să se joace în toamnă, cu o echipă calificată la CM 2010. Alte două partide amicale sunt programate în lunile februarie și martie ale anului viitor.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…