Mai mult prostie decât strategie

Mai mult prostie decât strategie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lăcătuș neagă faptul că „la un asemenea nivel“ se poate crea o diversiune de păcălire a adversarului.

Sorin Ghionea a încasat un „galben” pentru proteste în ultimul meci de la Mediaș. Un cartonaș buclucaș care l-a adus în pragul nervilor pe coechipierul Goian și care a așternut pentru câteva zile incertitudinea asupra posibilității folosirii fundașului pentru partida cu CFR.

Luni, Ghionea nu a fost oprit în cantonament, pentru că stafful tehnic l-a anunțat pe Lăcătuș că fotbalistul e suspendat din cauza cumului de avertismente. De fapt, Ghionea avea doar trei, pentru că cele două din prima etapă, la Vaslui, s-au anulat prin transformarea în „roșu“. S-a creat astfel iluzia unei diversiuni pe care steliștii ar fi pus-o la cale pentru a-și deruta adversarul de azi. Totuși, ieri, Lăcătuș a declarat la conferința de presă că nu se poate vorbi de diversiune la un asemenea nivel și practic dă din nou vina pe colaboratorii săi care nu l-au informat corect încă o dată asupra situației cartonașelor. Marius Ianuli, team managerul echipei  și cel care ține evidența „galbenelor“, s-a aflat ieri la sediul Ligii pentru a se lămuri în privința cartonașelor lui Ghionea.

Pe site, Ghionea a fost „iertat“ de un „galben“

Un alt lucru care dovedește naivitatea steliștilor la acest capitol e faptul că nici pe site-ul oficial, Ghionea nu figura în caseta meciului din etapa a 17-a, cea cu Unirea Urziceni, cu un avertisment! Tehnicianul a recunoscut că a mai fost pus într-o asemenea situație la startul returului, când a aflat cu câteva zile înainte că Goian nu are drept de joc. Dacă Lăcătuș nu ascunde o eventuală strategie, atunci lucrurile sunt destul de grave la echipă, pentru că se dă dovadă de amatorism și nu se ține corect nici măcar evidența cartonașelor galbene. Un haos care nu poate fi acoperit de declarațiile superoptimiste ale patronului și antrenorului, care se gândesc că echipa va lua titlul în acest an.

Baciu se pregătea să evolueze

Luni, Sorin Ghionea nu a fost păstrat în cantonament, dar a participat la antrenamentul desfășurat spre seară. Pentru că se știa că jucătorul e suspendat, Eugen Baciu a fost cel care trebuia să suplinească absența căpitanului. Ieri, Baciu a primit vestea că va lua loc doar pe bancă.

Evidența cartonașelor, cel mai simplu lucru

Delegatul oricărei echipe de fotbal este obligat ca după fiecare meci să meargă la arbitri și la observator și să ia act de cartonașele care s-au acordat în partida respectivă. Ba chiar trebuie să semneze raportul de joc. Marius Ianuli e cel însărcinat la Steaua cu această misiune extrem de „dificilă“.


"Nu a fost o strategie a clubului, pentru că nu se pot face strategii la acest nivel. Astăzi (n.r. – ieri) am intrat în posesia rapoartelor de joc, iar Sorin Ghionea nu figurează cu patru cartonașe galbene"
– Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

"Nu a fost o strategie a clubului, pentru că nu se pot face strategii la acest nivel. Astăzi (n.r. – ieri) am intrat în posesia rapoartelor de joc, iar Sorin Ghionea nu figurează cu patru cartonașe galbene" – Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

35 Cu 35 de ore înaintea meciului cu CFR au aflat steliștii că îl pot utiliza pe căpitanul Sorin Ghionea

 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
×