„Am stat cu președintele și cu Berlusconi până la 6 dimineața!** Cum să fiu pericol public?!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a spus, marți, că nu îl deranjează măsurile luate de instanță la eliberarea sa sub control judiciar și că, dimpotrivă, a primit mai mult decât a cerut, el adăugând că nu se consideră pericol public, amintind de oamenii importanți lângă care a stat, printre care și președintele Băsescu.

Gigi Becali s-a prezentat, marți, la prânz, la sediul Poliției Ilfov pentru a se stabili programul vizitelor acestuia la Poliție, în contextul eliberării sub control judiciar, precum și modalitatea în care poate fi contactat.

Becali a fost informat telefonic, sâmbătă, în legătură cu obligația de a se prezenta la Poliția Ilfov.

Marți, Becali a declarat că cei doi judecători care s-au pronunțat favorabil pentru eliberarea lui "au fost judecători" și că "sunt oameni judecători sau chiar magistrați care iubesc meseria asta. Actul de dreptate nu este o meserie doar pentru a lua salariul, salvezi viața omului, ca doctorul sau ca preotul care salvează sufletul", a declarat Becali.

El a precziat că trebuie să vină la poliție marți și joi și a adăugat că niciuna dintre măsurile impuse de instanță la eliberarea sub control judiciar nu îl deranjează și că, dimpotrivă, "am cerut ceva și instanța mi-a dat mai mult". "Am spus că vreau să fiu cu soția și copiii, instanța mi-a dat mai mult, mi-a dat totul", a declarat Becali.

El a spus că "situația este deranjantă, ca suflet, ca principiu, pentru că hoții nu au nicio restricție, se plimbă în toată țara".

Referindu-se la argumentul anchetatorilor că lăsarea sa în libertate ar însemna un pericol public, Becali a spus: "Eu, pericol public!? Eu am stat cu președintele și cu Berlusconi până la 6 dimineața, cu Patriarhul, cu episcopul de Oltenia, de Bucovina, de Tulcea".

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri