Acasa » Cupa României » Sorin Cârțu:** „Nu am fost cu nimic inferiori CFR-ului!”

Sorin Cârțu:** „Nu am fost cu nimic inferiori CFR-ului!”

Antrenorul Sorin Cârțu a declarat, marți, că arbitrul Robert Dumitru a tratat diferit două faze similare la meciul pe care Pandurii Târgu Jiu l-a pierdut, scor 0-1, în fața formației CFR Cluj, în sferturile de finală ale Cupei României. "Ceea ce se întâmplă la ora actuală în fotbalul românesc și ceea ce se întâmplă mai ales cu arbitrii, mă face să cred că prestația domnului Dumitru de azi nu a fost una neintenționată. Aceeași fază de joc a fost altfel tratată pentru CFR decât pentru noi. Faze similare au fost tratate cu un cântar diferit la acest meci pentru cele două echipe. Am fost prejudiciați astăzi de un rezultat favorabil care să ne permită să mergem mai departe în competiție și de o eventuală îmbunătățire a palmaresului nostru, pentru că ne puteam gândi la mai mult. A fost un meci în care nu am fost cu nimic inferiori partenerului de întrecere, ba din contră, eu zic că în cea de-a doua parte am dominat repriza de la un capăt la altul și chiar am avut ocazii bune de a marca pe care totuși le-am ratat și a fost și acea fază cu penaltiul de care am spus. Poate că nu marcam din el, dar trebuia să primim pentru că vedeam noi după aceea care era situația", a declarat Cârțu.
Sorin Cârțu:** "Nu am fost cu nimic inferiori CFR-ului!"

Antrenorul Sorin Cârțu a declarat, marți, că arbitrul Robert Dumitru a tratat diferit două faze similare la meciul pe care Pandurii Târgu Jiu l-a pierdut, scor 0-1, în fața formației CFR Cluj, în sferturile de finală ale Cupei României.

"Ceea ce se întâmplă la ora actuală în fotbalul românesc și ceea ce se întâmplă mai ales cu arbitrii, mă face să cred că prestația domnului Dumitru de azi nu a fost una neintenționată. Aceeași fază de joc a fost altfel tratată pentru CFR decât pentru noi. Faze similare au fost tratate cu un cântar diferit la acest meci pentru cele două echipe. Am fost prejudiciați astăzi de un rezultat favorabil care să ne permită să mergem mai departe în competiție și de o eventuală îmbunătățire a palmaresului nostru, pentru că ne puteam gândi la mai mult. A fost un meci în care nu am fost cu nimic inferiori partenerului de întrecere, ba din contră, eu zic că în cea de-a doua parte am dominat repriza de la un capăt la altul și chiar am avut ocazii bune de a marca pe care totuși le-am ratat și a fost și acea fază cu penaltiul de care am spus. Poate că nu marcam din el, dar trebuia să primim pentru că vedeam noi după aceea care era situația", a declarat Cârțu.

Cârțu a precizat că a participat la conferința de presă de după meciul cu CFR Cluj deoarece i s-a transmis că trebuie neapărat să vină. "Am spus că nu mai vreau să vorbesc despre fotbal până la vară, dar mi s-a transmis că trebuie ca antrenorul principal să vină neapărat la conferinta de presă. Pentru a respecta competiția, dar văd că nu toată lumea o respectă și mai sunt parti prix-uri", a spus Cârțu.

Formația Pandurii Târgu Jiu a ratat calificarea în semifinalele Cupei României, fiind învinsă, cu scorul de 1-0, de CFR Cluj, printr-un gol marcat din penalti de Sixto Peralta, în minutul 43. Arbitrul Robert Dumitru a acordat penalti în urma unui henț în careu comis de atacantul formației Pandurii, Alexandru Pițurcă.

În repriza a doua, după o centrare venită de pe partea dreaptă, jucătorul formației CFR Cluj, Alcantara, a atins mingea cu mâna în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro