Rețeaua

  • Publicat:
  • Actualizat:

“U” Mobitelco a terminat pe cinci sezonul regulat, dar speră să repete performanța de anul trecut, când a jucat finala.

Deși abordează play-off-ul din colțul ousiderilor, “U” Mobitelco se bucură de simpatii neașteptate în rândul primdivizionarelor. “Este un campionat mai echilibrat ca niciodată, dar “U” are forța să fie campioană. Nu va fi ușor însă, fiecare echipă va lupta pentru șansa ei”, a declarat Tudor Dumitrescu, fostul căpitan al clujenilor. Nici Milan Medvedj nu a uitat de unde a plecat și îi ține pumnii echipei universitare, mai ales că “U” și CS Otopeni sunt pe culoare diferite în cursa spre finală. “Atâta timp cât nu suntem în situația de a fi adversari direcți, vreau ca titlul să ajungă la Cluj. Cred că-l merită”, a mărturisit sârbul, care a îmbrăcat timp de trei ani maieul alb-negru. Nu trebuie să fii însă fost “student” ca să-i faci galerie lui “U” Mobitelco. “De câte ori vin în ”Horia Demian” îmi crește adrenalina, mi-am rezervat deja un loc pentru finală, sper ca Gibson&co. să nu-mi strice planurile”, le-a transmis clujenilor Victor Ponta, președintele Energiei Rovinari. “Le doresc să termine cât mai sus, dacă se poate chiar cu medaliile de campioni la gât”, a spus și Lajos Szijarto, fratele lui Levente de la “U”.

Levi fentează show-ul

“U” Mobitelco va fi reprezentată de doar trei jucători și antrenorul Tab Baldwin la All Star Game-ul din această seară de la Brașov, deoarece Levente Szijarto nu s-a recuperate după o accidentare mai veche la mușchii inghinali, care l-a ținut pe bancă și la ultimele meciuri din campionat cu Energia și Gaz Metan. Astfel, responsabilitatea de a demonstra cât de spectaculos e baschetul pe Someș le revine lui Silvășan, Cuic și Krstanovic. Sub Tâmpa, clujenii vor da nas în nas cu doi dintre jucătorii lui CSU Atlassib, cu care se vor întâlni la sfârșitul săptămânii în prima rundă a play-off-ului, Matthews și Crăciun.

Mi-ar fi plăcut o finală ardelenească cu ”U” Mobitelco, dar s-au făcut prea mulți pași greșiți de ambele părți” – Peter Schomers, antrenor CSU Sibiu

Articol scris de Roxana PRICHICI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…