Amintiri din IAD:** „Zăpada avea 1/2 de metru în celulă! Am slăbit 18 kg într-o lună!”

Amintiri din IAD:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul Stelei, Gigi Becali, arestat pentru 29 de zile, nu este singurul om important din fotbalul românesc care stă la închisoare.

Dumitru Dragomir, Marian Iancu și Victor Pițurcă sunt alte nume grele care au ajuns în spatele gratiilor.

Președintele LPF a fost închis 8 luni, între 5 ianuarie și 14 septembrie 1990 pentru abuz în serviciu contra intereselor obștești. "Corleone" își amintește cu groază de momentele petrecute în pușcărie și spune că și-a văzut moartea cu ochii.

“În celulă, zăpada era de o jumătate de metru, fiindcă geamurile erau sparte. Dormeam la grămadă în patru paturi de fier. Ca să ne fie mai cald, puneam pernele la geamuri. Înăuntru erau minus zece grade. Mi-am așteptat moartea în fiecare zi. Cred că am mâncat o pâine întreagă într-o lună și am slăbit 18 kilograme. Într-o noapte, m-am umflat atât de tare, încât nu am mai putut să respir. Medicul a spus: “«Lăsați-l să moară, dă-l în p… mă-sii»”, a povestit Dragomir pentru Libertatea.

Marian Iancu, actualul patron al Timișoarei, a stat închis 5 luni, după scandalul RAFO Onești.

Victor Pițurcă a intrat și el după gratii pentru 25 de zile la începutul anilor 80 din cauza viciului său preferat, barbutul.

“Când m-am uitat pe geam, i-am văzut pe Pițurcă și pe ceilalți cu cătușe la mâini, în timp ce erau băgați în dubă. Peste câteva zile, am putut să-l vedem pe Victor. Era legat cu cătușe la mâini. Cam 25 de zile a fost încarcerat. L-au tuns și la chelie. S-a intervenit la nivel înalt ca să fie eliberat”, a povestit pentru Libertatea prietenul lui Pițurcă, Constantin Păducel.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×