Adriano a fost identificat și este în viață

Adriano a fost identificat și este în viață
  • Publicat:
  • Actualizat:

După interviul acordat ieri cotidianului "O Dia", Joana Machado, fosta logodnică a jucătorului lui Inter, revine și face noi precizări despre ceea ce i se întâmplă lui Adriano. "V-am spus ieri, a luat-o pe o cale greșită și are nevoie de timp ca să se regăsească pe sine. Problema e că nici măcar eu nu mai am vreo influență asupra lui. Astăzi am curaj să vă spun despre ce este vorba. Problema lui este alcoolul", a declarat tânăra femeie.

"El se simte un Împărat, așa cum îl numiți voi, doar atunci când, în picioarele goale, joacă o miuță in favela în care a crescut împreună cu puștii nefericiți de acolo. El a rămas un copil din punct de vedere mental, iar eu nu vreau să mă mai ocup de educația lui la 28 de ani, cât are acum. La urma urmei, eu sunt mamă și am doi copii mici de care trebuie să mă ocup", a punctat cea care a fost iubirea vieții pentru "Imperatore".

Referindu-se la motivele despărțirii de coechipierul lui Cristi Chivu, brazilianca a povestit că totul se trage de la party-ul organizat de Adriano și la care au participat prostituate și travestiți.

"Eu mi-am lăsat copiii în grija mamei și am venit după el în Italia, aceasta a fost prostia vieții mele".

Presa braziliană l-a identificat pe Adriano la volanul mașinii sale personale, iar fotografia a fost preluată de principalele cotidiane din toată lumea.

Într-adevăr, atacantul milanezilor nu pare a fi deloc fericit.

Sursă foto: Gazzetta dello Sport

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…