Agentul lui Mutu a rămas fără licență!

Agentul italian de jucători Alessandro Moggi, care îl impresariază pe atacantul Adrian Mutu, a rămas fără licență de impresar după ce Curtea de Justiție a FIGC l-a găsit vinovat de încălcarea codului justiției sportive și regulamentului agenților de jucători, informează presa italiană. Fiul lui Luciano Moggi, fostul director general al clubului Juventus Torino, a primit o suspendare de patru ani din partea instanței forului italian și o amendă de 250.000 de euro. De asemenea, Curtea de justițe a forului italian a dictat sancțiuni pentru alți doi agenți, care făceau parte din compania de impresariat GEA World, Francesco Zavaglia și Pasquale Gallo. Lui Zavagali i-a fost ridicată licența pentru 18 luni și a fost amendat cu 100.000 de euro, în timp ce Gallo a fost suspendat pentru 12 luni și penalizat cu o amendă de 50.000 de euro. "Suspendările dictate de curtea federală lui Moggi, Gallo și Zavaglia duc la ruperea, cu efect imediat, a rapoartelor de impresariat pe care le au cu jucătorii. Va fi interesant de observat acum încercarea altor agenți de a obținerea seviciile unor jucători ca Mutu, Aquilani, Liverani, Bovo sau dacă fotbaliștii în cauză își vor menține încrederea în Moggi", notează site-ul calciomercato.com Atacantul român Adrian Mutu este impresariat de Alessandro Moggi din toamna anului 2004, acesta fiind cel care a faciliat transferul internaționalul român la Juventus în 2005.
Agentul lui Mutu a rămas fără licență!

Agentul italian de jucători Alessandro Moggi, care îl impresariază pe atacantul Adrian Mutu, a rămas fără licență de impresar după ce Curtea de Justiție a FIGC l-a găsit vinovat de încălcarea codului justiției sportive și regulamentului agenților de jucători, informează presa italiană.

Fiul lui Luciano Moggi, fostul director general al clubului Juventus Torino, a primit o suspendare de patru ani din partea instanței forului italian și o amendă de 250.000 de euro.

De asemenea, Curtea de justițe a forului italian a dictat sancțiuni pentru alți doi agenți, care făceau parte din compania de impresariat GEA World, Francesco Zavaglia și Pasquale Gallo. Lui Zavagali i-a fost ridicată licența pentru 18 luni și a fost amendat cu 100.000 de euro, în timp ce Gallo a fost suspendat pentru 12 luni și penalizat cu o amendă de 50.000 de euro.

"Suspendările dictate de curtea federală lui Moggi, Gallo și Zavaglia duc la ruperea, cu efect imediat, a rapoartelor de impresariat pe care le au cu jucătorii. Va fi interesant de observat acum încercarea altor agenți de a obținerea seviciile unor jucători ca Mutu, Aquilani, Liverani, Bovo sau dacă fotbaliștii în cauză își vor menține încrederea în Moggi", notează site-ul calciomercato.com

Atacantul român Adrian Mutu este impresariat de Alessandro Moggi din toamna anului 2004, acesta fiind cel care a faciliat transferul internaționalul român la Juventus în 2005.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro