Antrenor cu imagine

Șansele lui Gheorghe Hagi de a deveni antrenorul reprezentativei cresc semnificativ, mai ales că el ar putea atrage foarte mulți sponsori noi pentru federație. Că Victor Pițurcă nu va mai fi selecționerul naționalei după săptămâna viitoare e un lucru aproape sigur și cunoscut de toată lumea. Că Gică Hagi e în pole-position pentru ocuparea funcției de selecționer, și asta se cam știe deja. Numai că, pe lângă dorința lui Mircea Sandu de a-i mai da o șansă „Regelui" pentru a face reconstrucția naționalei, există și alt motiv care poate conduce la numirea acestuia: imaginea! Calculele făcute de mai-marii FRF sună cam așa: dacă tot trebuie să plece Pițurcă, ar fi bine să încercăm să și profităm din asta. Așa că se va ține cont și de brand-ul pe care îl are în spate viitorul selecționer. În acest fel, Gică Hagi devine favorit detașat. El ar fi o lovitură de imagine pentru federație, o schimbare de strategie, dar și o reîmprospătare pe linie de marketing, mai ales că Victor Pițurcă nu era deloc un punct de atracție din punct de vedere mediatic, ci dimpotrivă. Hagi a adunat contracte publicitare în valoare de 2.000.000 de euro, ceea ce spune foarte mult, iar FRF, cu o politică de imagine bună, poate scoate un profit foarte bun de pe urma imaginii „Regelui" prin atragerea de sponsori. Dan Petrescu, din nou în cărți Cealaltă variantă pe care și-ar dori-o federalii, Răzvan Lucescu pe bancă și Mircea Lucescu în umbră, nu e chiar așa de profitabilă din punct de vedere financiar cum a
Antrenor cu imagine

Șansele lui Gheorghe Hagi de a deveni antrenorul reprezentativei cresc semnificativ, mai ales că el ar putea atrage foarte mulți sponsori noi pentru federație.
Că Victor Pițurcă nu va mai fi selecționerul naționalei după săptămâna viitoare e un lucru aproape sigur și cunoscut de toată lumea. Că Gică Hagi e în pole-position pentru ocuparea funcției de selecționer, și asta se cam știe deja. Numai că, pe lângă dorința lui Mircea Sandu de a-i mai da o șansă „Regelui” pentru a face reconstrucția naționalei, există și alt motiv care poate conduce la numirea acestuia: imaginea!

Calculele făcute de mai-marii FRF sună cam așa: dacă tot trebuie să plece Pițurcă, ar fi bine să încercăm să și profităm din asta. Așa că se va ține cont și de brand-ul pe care îl are în spate viitorul selecționer. În acest fel, Gică Hagi devine favorit detașat. El ar fi o lovitură de imagine pentru federație, o schimbare de strategie, dar și o reîmprospătare pe linie de marketing, mai ales că Victor Pițurcă nu era deloc un punct de atracție din punct de vedere mediatic, ci dimpotrivă. Hagi a adunat contracte publicitare în valoare de 2.000.000 de euro, ceea ce spune foarte mult, iar FRF, cu o politică de imagine bună, poate scoate un profit foarte bun de pe urma imaginii „Regelui” prin atragerea de sponsori. 

 

Dan Petrescu, din nou în cărți

Cealaltă variantă pe care și-ar dori-o federalii, Răzvan Lucescu pe bancă și Mircea Lucescu în umbră, nu e chiar așa de profitabilă din punct de vedere financiar cum ar fi cea cu Hagi. Însă, Răzvan, cu cei 300-400 de mii de euro scoși din contractele de publicitate, ar putea reprezenta o bază de plecare promițătoare, mai ales că sponsorii s-ar putea înghesui și ei în acest parteneriat.

De asemenea, în cărți a reintrat și Dan Petrescu, federalii decizând că această pistă nu poate fi abandonată așa de ușor, rezultatele și jocul foarte bun ale Unirii Urziceni fiind o carte de vizită care l-ar putea recomanda pentru postul de selecționer. Chiar dacă „Bursucul” nu e momentan o „mașină de făcut bani”, el este totuși un antrenor tânăr și cu nume care „dă bine” în campanile publicitare.

 

2 milioane de euro este cota de piață a lui Gheorghe Hagi, „Regele“ fiind cel mai cunoscut brand din sport
 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]