Marian Rada a explicat jocul bun al Rapidului!** „Când îți e foame, alergi mai mult după cașcaval!”

Marian Rada a explicat jocul bun al Rapidului!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă au avut un star de sezon excelent, cei de la Rapid se tem de partida din această etapă pe care o vor juca împotriva celor de la Oțelul Galați. În ciuda faptului că oțelarii au pirdut etapa trecută chiar în fața ultimei clasate, Gloria Buzău, giuleștenii nu își tratatează de sus adversarii și au pregătit meciul în detaliu. Criza deja pare să nu se mai simtă în Giulești, singurul lucur pe care îl vor "vișinii" sunt punctele.

"Cu Oțelul am avut de multe ori partide grele, iar acest meci nu va face excepție. Am fost lăudați prea mult acest sezon, dar nu știu de ce. La Cluj a fost un semieșec. Am mers să câștigăm și am terminat la egalitate. Acum eram la trei puncte de Dinamo. Este obligatoriu să câștigăm cu Oțelul și să ne răzbunăm pe înfângerea din tur. Nu vă mirați că jucăm așa de bine, când îți e foame alergi mai mult după cașcaval", a spus Marian Rada.

Partida dintre Rapid și Oțelul se joacă mâine de la ora 20:30 pe stadionul "Valentin Stănescu" din București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'

Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×