Miracolul din vestiarul Craiovei

Miracolul din vestiarul Craiovei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adversara de duminică a Craiovei, CFR Cluj, s-a dovedit o rivală de temut pentru Știința de la revenirea ardelenilor în Liga I.

Singura victorie a trupei din Bănie s-a înregistrat într-un meci nebun, urmat de un adevărat cutremur la club, cu antrenori demiși, patroni schimbați și mult scandal. Pe 11 septembrie 2004, în etapa a 5-a, Craiova nu avea nicio victorie și evolua pe teren propriu cu CFR Cluj, după ce, în runda precedentă, pierduse cu un dureros 5-0 în Ghencea.

Antrenorul de atunci, Mircea Rednic, anunțase înaintea sezonului că „juveții” au obiectiv titlul, într-un sezon la finalul căruia Știința retrograda în eșalonul secund. Partida cu CFR a avut două reprize total opuse. După ce actuala campioană a condus cu 2-0 la pauză, trupa craioveană a câștigat prin dubla lui Pleșan și un eurogol marcat de Buhuș. Singurul „supraviețuitor” din acea echipă este camerunezul Jeremie Njock, care nu va putea evolua duminică seara, nefiind complet refăcut. De partea cealaltă, la CFR, a rămas de atunci tot un singur jucător, Cristian Panin.

Unul dintre „actorii” acelui meci nebun, Ionuț Luțu, care a fost schimbat la pauză cu Njock, a rememorat povestea victoriei, explicând cum a reușit „Puriul“ să-i motiveze pe alb-albaștri. „Eram praf, fraților, pe atunci. Nu luasem banii, pentru că Dinel Staicu nu mai avea chef să susțină echipa! M-a scos Rednic la pauză, era 2-0 pentru CFR (n.r .- râde). Ne-a întrebat nea Mircea ce se întâmplă cu noi și ne-a spus că, dacă reușim să batem, ne dă primă la toți din vestiar, din buzunarul lui. A scos banii la pauză și mie mi-a dat primă întreagă, doar să mă motiveze”, explică Luțu. Acesta merge pe mâna Craiovei și în meciul de duminică: „Bate Craiova sigur! Joacă bine și e timpul să câștige și un meci mare. Batem și noi pe Brașov și facem toată Oltenia fericită”, a încheiat mijlocașul „pandurilor”.

Antrenor demis, patron schimbat

Victoria lui Rednic în fața CFR-ului avea să consemneze o nouă premieră pentru fotbalul românesc. Dinel Staicu a vândut în pauza acelui meci Universitatea lui Adrian Mititelu. Rednic a fost dat afară de Mititelu chiar în acea zi, în locul lui fiind numit Victor Pițurcă.  După numai o zi, însă, Mititelu a renunțat la echipă, motivele fiind amenințările fanilor către familia noului patron și tentativa lui Staicu de a-l păcăli pe acesta cu actele tranzacției.

"Eu sunt noul patron al echipei, iar pe Guso îl pun antrenor și avem obiectiv evitarea retrogradării" – Jeremie Njock, atacant U Craiova în 2004

 2
victorii a obținut din 2004 până acum Știința în fața CFR-ului, una în campionat și una în Cupa României, ediția 2005-2006

17
goluri a înscris CFR Craiovei în ultimele șapte întâlniri între cele două grupări

 
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri